Înfuriată, profesoara de matematică aflată în acel moment în clasă, aceasta fiind și diriginta, l-ar fi lovit pe elev.
”Elevul de clasa a VIII-a nu se afla la prima abatere, iar de Ziua Educației a sărit pe geam, doamna dirigintă l-a apostrofat și a ajuns să-i aplice una sau două palme, pentru că a fost destul de obrazic. Regret că doamna profesoară și-a ieșit din fire, și ea regretă, știe că va fi sancționată. Însă trebuie să menționez și că acest copil este unul problemă, deranjează orele, are o atitudine neprincipală față de colegii săi și de profesori” a declarat Maria Anton, directorul Şcolii Merei, în subordinea căreia se află şcoala din Lipia.
Pe de altă parte, profesoara de matematică ar fi foarte apropiată de copii, care o susțin și în aceste momente.
”Doamna profesoară, de când a venit să predea matematică la școala de la Lipia, copiii au rezultate foarte bune, avem copii care au intrat la cel mai bun liceu din județ, ea e foarte apropiată de elevii săi, inclusiv de cel agresat, drept dovadă stau fotografii de-ale acestuia postate pe rețele de socializare în care apare alături de doamna dirigintă”, a mai spus Anton.
Profesoara acuzată că a lovit un copil la clasă şi-a recunoscut fapta.
Acum, ea va fi cercetată de Comisia de Disciplină a şcolii, care la finalul anchetei va stabili şi sancţiunile.
În funcţie de concluziile Comisiei de Disciplină, profesoara acuzată că a lovit un elev riscă fie un simplu avertisment, fie reducerea salariului ori chiar desfacerea contractului de muncă.
”Astăzi a venit și un inspector de la Inspectoratul Școlar Județean, a vorbit cu elevii, cu profesorii, însă părinții băiatului care a reclamat agresiunea au refuzat dialogul. Noi credem că acest copil a amplificat mult situația”, a mai spus directorul școlii Merei.
În acest caz, și Poliția a declanșat propriile cercetări, deschizând dosar penal pentru purtare abuzivă.
Citește și: Povestea băiețelului de 8 ani care a murit încercând să-și protejeze sora mai mică de un abuz
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro