Statele Louisiana, Mississippi, Alamaba și mai multe zone din Florida erau în stare de alertă în așteptarea uraganului. Autoritățile au emis mai multe ordine de evacuare, pentru a se asigura că uraganul, care între timp și-a pierdut din intensitate fiind retrogradat la furtună tropicală, nu duce la pierderea de vieți omenești.

Deși nu a fost la fel de puternic precum uraganele Maria și Irma, oficialii au avertizat că Nate poate provoca inundații puternice. Președintele american Donald Trump a declarat stare de urgență în Louisiana, permițând astfel autorităților să primească ajutor federal pentru a se pregăti pentru urgie.

În Alabama, guvernatorul a îndemnat locuitorii din zonele vizate de uragan să își măsuri de siguranță și să se adăpostească. Totodată, cinci porturi din zona coastei au fost închise ca măsură de precauție. Stare de urgență a fost declarată și în Louisiana, unde au fost trimiși peste 1.000 de militari.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Înainte să lovească teritoriul american, Nate a provocat  moartea a cel puțin 25 de persoane în America Centrală, respectiv în Costa Rica, Honduras și Nicaragua.


Citește și: Cine este românul care se află în topul celor mai sexy bărbați din lume | FOTO


 
 

Urmărește-ne pe Google News