Militarii craioveni au fost cei care au dat startul celei de-a patra ediții a Ștafetei Veteranilor, acțiune menită să vină în ajutorul militarilor răniți și a veteranilor de război care au nevoie de îngrijiri speciale.
“Acțiunea organizației Invictus are ca principal scop promovarea militarilor veterani din teatrele de operații și veteranii de război. Un al doilea scop este acela de a crea o punte de legătură, de a suda relația între societatea civilă și militari, pentru că lupta militarilor veterani Invictus, chiar dacă s-a terminat pe front, și nu în condițiile cele mai bune, ea continuă în societate pentru reintegrare în rândul populației civile care ar trebui să cunoască mai bine povestea lor și să înțeleagă de ce militarii merg în teatrele de operații. Este o alergare în șatefetă, pe 35 de tronsoane între 35 și 130 kilometri, cei 98 de voluntari, alergători și bicicliști, urmând să alerge 2.396 kilometri până la Carei, unde vor ajunge pe 15 noiembrie, această localitate fiind ultima localitate eliberatp în cel de-al Doilea Război Mondial”, a declarat caporalul Marius Cristian Cănuci.
Toți voluntarii sunt echipați cu tricoul cauzei Invictus, ce sprijină luptătorii răniți în teatrele de operații să participe la Invictus Games.
“Este pentru a doua oară când alerg la această ștafetă. Lucrez în armată din 2003, însă prima activitate de acest gen am avut-o în 2015, când lotul Brigăzii Infanterie Rovine a parcurs distanța de la Craiova la Alba Iulia. Acum am fost solicitați din nou, pe o distanță mai scurtă. Este important să fim alături de militarii răniți în misiuni, să vadă că noi îi sprijinim. Așa se pot aduna și anumite fonduri ca ei să beneficieze de recuperare și tratamente medicale foarte bune, să îi încurajăm să participe la Invictus Games”, declară plutonierul Paul Marius Vrabiescu-Călinescu, din cadrul Batalionul 20 Infanterie “Scorpionii Negri”.
Nu s-a recuperat nici după trei ani
Caporalul Marius Cristian Cănuci, cetățean de onoare al municipiului Craiova, este membru al echipei Invictus România și trebuia să participe la jocurile olimpice de la Toronto dedicate militarilor răniți în teatrele de operație.
“Urma să plec la Toronto, făceam parte din lotul Invictus România și urma să concurez la ridicarea de greutăți. Din cauza unor complicații la coloană a trebuit să mă operez. Am rămas acasă și m-am ocupat de startul celei de-a patra ediții a Ștefetei Veteranilor”, a spus caporalul Cănuci.
Militarul craiovean Marius Cristian Cănuci a fost rănit pe 30 martie 2014, în timpul unei misiuni de patrulare. Un coleg a murit și alți doi au fost răniți în urma unui atac cu o mașină capcană. Pentru că și-a ajutat colegii răniți să părăsească zona atacului, caporalul a fost decorat cu Emblema de merit “În Slujba Păcii” clasa a III-a, devenind ulterior și cetățean de onoare al municipiului Craiova. Deși a suferit mai multe răni la mână, caporalul Marius Cristian Cănuci, în vârstă de 31 ani, nu s-a dat bătut. A urmat orele de recuperare medicală.
“Dacă ajungi acolo, începi să înțelegi anumite lucruri, dar mama de acasă trăiește altfel experiența prin care trecem noi. Eram la a doua misiune când am fost rănit. Acum fac recuperare medicală la Spitalul Militar, trebuie ținută sub control pentru că urmările sunt încă prezente, durerile sunt mari. Mâna la care am fost rănit nu o pot folosi la capacitate maximă, dar sunt pe drumul cel bun, ca să zic așa”, a povestit caporalul Marius Cristian Cănuci.
În timpul atacului cu mașină capcană de pe 30 martie 2014 și-a pierdut viața militarul craiovean Claudiu Cristian Vulpoiu. De asemenea, după incident, unul dintre militarii răniți a renunțat la serviciu și a emigrat în Statele Unite ale Americii iar cel de-al doilea a decis să se pensioneze.
La Invictus Games Toronto 2017, echipa României, formată din Ionuț Butoi, Dorin Petruț și Nicușor-Augustin Pegulescu, a câștigat medalia de aur în finala de tir cu arcul.
Citește și: REPORTAJ VIDEO: Cum intervin pompierii în cazul unui incendiu. Salvator: Iarna mi-a îngheţat apa pe cască
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro