ComenteazăEste o experienţă prin care trec anual zeci de europeni, de toate vârstele, în cadrul Turului Internaţional Danubian (TID).
Este o competiţie puţin cunoscută în ţara noastră, dar cu o istorie bogată în vestul Europei. Anul acesta a sărbătorit ediţia cu numărul 63.
Din 1956, este cea mai lungă expediţie în canoe din lume – peste 2.500 de kilometri pe cursul Dunării, trecând prin opt ţări. Anual, participă aproximativ 100 de persoane.
„Totul stă în psihic, nu în muşchi”
Anul trecut, la turul Dunării, cel mai bătrân participant avea aproape 90 de ani. Anul acesta, la fel, majoritatea participanţilor au fost pensionari. Şi asta în ciuda dificultăţii traseului.
„E nevoie de o condiţie fizică destul de bună. Practic, sunt 2.514 kilometri, deci e mult de padelat. Media de kilometri pe zi e undeva la 40-45 de kilometri. Totul stă în psihic, nu în muşchi”, spune Sorin Petrean, organizatorul TID pentru România.
Sorin Petrean, organizatorul TID pentru România
Numărul vârstnicilor este însă mare pentru că tinerilor le este mai greu să îşi ia o vacanţă de două luni şi jumătate pentru a participa la competiţie. Aşa că turul este preferat de cei proaspăt ieşiţi la pensie, care caută o nouă aventură. Este şi cazul lui Bruno. Are 63 de ani şi se gândeşte să vâslească pe Dunăre de când avea 20 de ani. Vrea să îşi pună pe hârtie experienţele.
„M-a ajutat această excursie, am plecat cu nişte probleme şi a fost o experienţă minunată să zic că totul este bine şi va fi bine, şi aşa a fost”, spune Bruno.
„Poţi să fii fericit cu foarte puţin”
Cu această ocazie l-a întâlnit pe Stefan. Amândoi sunt din Ingolstadt, dar s-au cunoscut abia în timp ce padelau împreună pe Dunăre. Şi, deşi îi despart 33 de ani, s-au împrietenit imediat.
„Am avut câteva zile dificile în Austria şi uneori mă întrebam dacă să mai continui. Apoi, într-o seară, l-am cunoscut pe Bruno şi am vorbit despre asta, şi acest fel pozitiv de a privi viaţa te copleşeşte şi te motivează să continui”, spune Stefan.
Bruno şi Stefan, în tabăra lor din Tulcea
Are 30 de ani şi este analist de date. Vrea să arate că cei care lucrează în IT nu stau doar la calculator şi pe canapea.
Bruno şi Stefan sunt printre cei 15-20 de participanţi care au făcut întregul traseu. Nu toţi sunt din Germania. Unii merg în Germania pentru a padela toţi cei 2.500 de kilometri. Şi asta nu îi costă o avere. Pot petrece cele peste două luni în caiac cu doar 500 de euro.
„Cine participă şi parcurge un întreg traseu va constata că poţi să fii foarte fericit cu puţin, adică doar cu strictul necesar. Nimic în plus nu mai trebuie”, spune Sorin Petrean, organizatorul român.
Cum se vede România din caiac
Să cobori timp de două luni şi jumătate pe Dunăre este o ocazie pentru a simţi mult mai bine fiecare loc în parte şi fiecare cultură. Există însă şi dezavantaje. Stefan spune că a observat cum totul se degradează pe măsură ce înaintează spre est. Mai ales toaletele, glumeşte el.
„Schimbarea a fost graduală. Puţin câte puţin în fiecare zi. Şi a fost de mare ajutor. Să începi din Est ar fi fost mult mai problematic decât să înaintezi uşor, zi de zi”, spune Bruno.
Stefan şi-ar dori şi ca românii să fie mai organizaţi. „Dar asta este o perspectivă clasic nemţească”, râde el.
Europa de Est are un farmec aparte. Este concluzia lui Stefan, în ciuda problemelor de infrastructură: „Poate că unele lucruri nu funcţionează ca în Europa de Vest, da, dar pe de altă parte, toată lumea este mult mai prietenoasă”.