20 de ani de discursuri împotriva „asistaților” social. Un student român la Cambridge a cercetat cine sunt politicienii și partidele care au atacat oamenii vulnerabili ca să mobilizeze electoratul

„În sate, stimaţi colegi, veselia este şi mai mare – şi asta nu din pricina faptului că s-a liniştit ravacul, ci pentru că Legea nr. 416/2001 este în floare. S-a reuşit ceva unic în istoria ţării: plata lenei şi a chiulului. S-a stricat şi ţăranul, speriat şi debusolat de faptul că nevolnicii şi netrebnicii satului primesc bani să umble cu măturoaiele şi hârleţele dintr-o uliţă în alta, ca la o daciadă a absurdului”, spunea Corneliu Bichineț, senator PRM, într-o dezbatere din 24 noiembrie 2003.

O analiză atentă arată că nu avem atât de multă sărăcie în România, cât avem nemuncă şi abuzuri în sistem. Constatările Ministerului Muncii din ultima perioadă, cu mii de pensionaţi fără justificare, cu zeci, sute de mii de alocări de ajutoare sociale fără justificare, sunt relevante.

Mesaj al președintelui Traian Băsescu, 21 septembrie 2010:

Acestea sunt câteva dintre mesajele care se regăsesc în lucrarea de licență a lui Teodor Grama, pe care a predat-o la începutul lunii mai și în care a studiat discursul politic anti-„asistați” social, analizând peste 2.000 de stenograme din arhivele parlamentare din 2001 până în 2022. 

În 2001 a fost aprobată legea privind venitul minim garantat (VMG) – cunoscută în spațiul public ca „ajutor social”. Legea prevede acordarea unor sume de bani lunare pentru susținerea persoanelor și familiilor fără venituri sau cu venituri foarte mici, în urma realizării unei anchete sociale și în schimbul prestării unor servicii. 

În spațiul public s-au vehiculat nenumărate informații false privind beneficiarii de ajutor social, numiți peiorativ „asistați social”. S-a spus că există milioane de „asistați”, care ar primi sume foarte mari, în mod fraudulos. Multe dintre aceste afirmații erau neadevărate. Temele au fost lansate de partide politice, în momente strategice, și au fost apoi preluate și distribuite de mass-media. 

În realitate, sumele acordate ca ajutor social au fost și au rămas foarte mici. 

• De exemplu, o persoană singură, beneficiară de VMG, primește în prezent 170 de lei. Suma a crescut, începând cu 1 martie, de la 149 de lei. 
• O familie cu cinci persoane primește 631 de lei pe lună. 

Numărul beneficiarilor de ajutor social este de câteva sute de mii, fiind în scădere în ultimii ani. 164.999 de persoane au beneficiat, în aprilie, de ajutor social, la nivel național. 

Traseul discursului „antiasistați”, conform cercetării lui Teodor Grama, student la Cambridge:

• Discursul „antiasistați” a pornit de la Partidul România Mare. „PRM a vorbit despre ajutoarele astea sociale ca fiind un simbol al decăderii morale a poporului român”.
• În timpul Guvernului Boc (2), în contextul măsurilor de austeritate, Emil Boc și Traian Băsescu au preluat și au popularizat temele PRM. Au lansat tema fraudei și a „nemuncii”: ideea că „există foarte multe persoane care beneficiază de pe urma ajutorului social și care, de fapt, trăiesc foarte bine”. 
• Punctul culminant al acestui discurs a fost în 2010. Atunci se vorbea de 7-8 milioane de „asistați”, cifra înglobând pensionari, angajați din sistemul public, beneficiari de ajutor social. „Apar numerele astea enorme de șapte milioane, de opt milioane, care nu sunt sub nicio formă conforme cu realitatea a câți beneficiază de venitul minim garantat”.
• Un discurs similar a existat și în Marea Britanie, însă s-a stins mai repede, pentru că „e mult mai greu să-ți spună politicienii britanici genul de lucruri pe care le-au spus politicienii români și să nu fie taxați de către presă”. 

Ne vom transforma într-o naţiune de asistaţi, dacă nu vom întreprinde măsuri cu finalitate pentru eradicarea acestui flagel social.

Ștefan Baban, deputat PRM, intervenție, 23 aprilie 2003:

Libertatea: Cum ți-ai construit cercetarea?
Teodor Grama: Voiam să-mi dau seama care este cea mai bună cale metodologică pentru a analiza discursul public din jurul „asistaților” social. Exista varianta de a mă uita la discursul mediatic, problema e că e foarte descentralizat și e destul de greu să construiești o cercetare foarte riguroasă pe bazele astea.

În schimb, am fost surprins de numărul de stenograme care sunt disponibile pe site-ul Camerei Deputaților și de faptul că au fost încărcate constant de la finalul anilor ‘90 și până în prezent. Asta oferă unui cercetător ocazia să creeze o cercetare care e destul de riguroasă din punct de vedere metodologic, așa că am trecut prin 2.000 și ceva de stenograme ale unor dezbateri, intervenții, declarații politice parlamentare. Am încercat să văd dacă există niște teme recurente, niște motive care apar din 2001 până în 2022, dacă există schimbări în felul în care vorbesc politicienii despre beneficiarii de ajutor social și, de asemenea, dacă există diferențe între partide.

– Ți-ai început analiza din 2001, când s-a dat legea venitului minim garantat. Încă de atunci prinde forță discursul împotriva „asistaților” social?
– Cred că una dintre cele mai interesante descoperiri pe care le-am făcut a fost că, inițial, când a apărut legea venitului minim garantat, tema ajutoarelor sociale nu era o temă atât de fructuoasă pentru dezbatere, pentru atacuri de genul celor pe care le vedem astăzi. În 2001 părea că există un consens între majoritatea partidelor că, într-adevăr, este nevoie să reformăm sistemul de asistență socială, că e nevoie să-l aducem la standardele europene și de asta a fost și inițiată legea venitului minim garantat 416/2001. În principiu, mai toate partidele păreau să fie de acord pe tema asta, cu excepția extremei drepte, a Partidului România Mare. 

În discursul Partidului România Mare am văzut eu semințele sau, practic, răsadurile pentru discursul anti-„asistați” social care va apărea ulterior și se va răspândi la toate partidele: ideea că venitul minim garantat descurajează beneficiarii din a-și căuta un loc de muncă, deși atunci, la fel ca acum, cuantumul venitului minim garantat este minuscul și de-abia acoperă nevoile de bază.

Ideea că PSD, în mod particular, folosește ajutoarele sociale ca pe un instrument electoral apare tot atunci în cadrul discursului PRM și nu este inițial preluată de restul partidelor. Deci pare să fie un soi de cordon sanitar în jurul discursului anti-„asistați” social care este stabilit mai mult sau mai puțin tacit de către celelalte partide. Lucrurile rămân cam în aceeași situație și în timpul guvernării Tăriceanu, și în timpul primului guvern Boc, în coaliția cu PSD. 

2010: Discursurile lui Emil Boc și Traian Băsescu despre „asistații social cu Mercedes în curte”

Ştiţi foarte bine, doamnelor şi domnilor parlamentari, că vi s-au făcut cunoscute la birourile parlamentare că în mediul rural nu găseşti o persoană să vină la muncă, pentru că preferă să stea pe venit minim garantat, deşi are şi maşină de lux, şi casă cu standarde peste mulţi dintre români.

Emil Boc, intervenție în dezbatere, 20 septembrie 2010:

– Când se amplifică acest discurs?
– Momentul în care văd că se schimbă lucrurile este în timpul celui de-al doilea guvern Boc, în care apar tot felul de justificări pentru programul de austeritate care este implementat în 2010. Printre aceste justificări apare ideea, care până atunci nu fusese lansată sau nu fusese acceptată de politicienii mainstream, că există foarte multe persoane care beneficiază de pe urma ajutorului social și care, de fapt, trăiesc foarte bine. Sunt niște discursuri faimoase ținute de Emil Boc și de Traian Băsescu în Parlamentul României care spun că sunt oameni care primesc ajutor social și, în același timp, au Mercedes în curte și o casă cu standarde de trai cu mult peste nivelul mediei românilor. 

E prima oară când se întâmplă asta în toată perioada pe care am cercetat-o și apare în contextul post-crizei din 2008 și dintr-o încercare a Partidului Democrat-Liberal (PDL) de a justifica programul de austeritate prin a ataca beneficiarii de ajutoare sociale.

E de menționat că ajutoarele sociale reprezintă un procent și au reprezentat întotdeauna un procent minuscul din bugetul de asigurări sociale, dar pentru că păreau să fie o țintă ușoară către care să direcționeze acest discurs, au apărut semnificativ. 2010 este anul în care apar cele mai multe mențiuni despre „asistații” social. Atunci este, cumva, punctul culminant al dezbaterii politice despre „asistații” social. 

• Guvernul Emil Boc (1) a deținut puterea executivă din 22 decembrie 2008 până în 23 decembrie 2009.
• În 14 decembrie 2008, PD-L și alianța PSD+PC ajung la un acord de guvernare intitulat „Parteneriat pentru România”.
• La 1 octombrie 2009, alianța PSD+PC părăsește guvernul Boc.
• Guvernul Emil Boc (2) a deținut puterea executivă din 23 decembrie 2009 până la 6 februarie 2012.

– Cum a reacționat opoziția atunci?
– Spre deosebire de discursul pe care îl vedem astăzi sau pe care l-am văzut în anii recenți, în care mai toate partidele par să fie de acord că e o problemă enormă cu beneficiarii de venit minim garantat, cu ajutoarele sociale, la vremea respectivă, tema asta genera realmente conflicte partizane. Opoziția USL respingea ideea că românii sunt toți beneficiari de ajutoare sociale și că cei care, într-adevăr, primesc ajutoare sociale cumva comit fraudă sau nu sunt cu totul sinceri cu privire la situația lor reală.

Ce stă în spatele mitului lansat de PD-L: șapte milioane de asistați social

– De unde a preluat guvernarea PD-L acest discurs? 
– A fost un proces de mainstreaming (aducere pe agenda publică, n.r.) al discursurilor și temelor abordate de către PRM la începutul anilor 2000. Pentru că există totuși un precedent cu PRM, care vorbește despre ajutoarele sociale ca fiind un simbol al decăderii morale a poporului român. Cred că este o decizie deliberată la nivelul guvernării Boc (2), o decizie luată având în minte niște calcule electorale: dintre toate justificările disponibile pe care le putem lansa în spațiul public pentru pachetul de austeritate, cel mai probabil lumea va putea să rezoneze cu ideea că există o clasă de oameni care nu muncesc, care primesc bani degeaba, și cumva să stârnească un impuls cvasijustițiar din partea electoratului românesc.

Apar tot felul de numere, șapte milioane, opt milioane, lansate de guvernarea PD-L în vremea respectivă, care nu muncesc și care iau din banii noștri.

– Cum se ajunge la aceste cifre uriașe, care sunt incorecte?
– Toate temele acestea sunt foarte amestecate între ele: reforma pensiilor cu tăierile salariilor bugetarilor, cu ajutoarele sociale. Pare că sunt toate puse laolaltă și apare spectrul acesta al asistaților social, care, în anumite puncte, în perioada aceea post-criză, pare să înglobeze pe toată lumea. Înseamnă și lucrătorii din sistemul public, înseamnă și profesori, înseamnă și pensionari.

De asta apar numerele astea enorme de șapte milioane, de opt milioane, care nu sunt sub nicio formă conforme cu realitatea a câți beneficiază de venitul minim garantat. Apare ideea că există oameni care parazitează sistemul public și există opoziția între oamenii care parazitează sistemul public, care iau bani de la bugetul de stat, și oameni care dau bani la bugetul de stat. Și „asistații” social sunt simboluri pentru acest conflict.

Dreapta din România preia discursul extremei drepte

– Cum respinge opoziția aceste teme?
– Orice încercare din partea guvernării PD-L de a spune că pensionarii se încadrează la categoria de „asistat” social este respinsă atunci de PNL și de PSD, care insistă foarte mult asupra ideii că pensia este un drept pe care ți-l câștigi conform contribuțiilor de-a lungul vieții, și nu un ajutor din partea statului.

– Am putea spune atunci că dreapta din România a preluat discursul extremei drepte?
– Da, da. Asta e una dintre principalele descoperiri pe care le-am făcut în urma cercetării mele.

– Cum se schimbă acest discurs după 2010? Care sunt cele mai importante transformări? 
– Cred că schimbarea cea mai mare se produce în 2014, când se formează alianța dintre PNL și PD-L. Ce exemple și ce probe am reușit să găsesc indică un soi de repoziționare a alianței creștin-liberale după ce se formează, astfel încât să devină mai puternic opusă asistenței sociale, mai critică față de „asistații” social. Inclusiv membrii care fuseseră parte din PNL de multă vreme încep să folosească retorica asta anti-„asistați” social. Sunt niște exemple destul de bune.

E un discurs al lui Ludovic Orban, de dinainte să fie președinte PNL, în care vorbește despre cum există primari PSD peste tot prin țară care își țin electoratul captiv prin ajutoare sociale și de care nu o să putem să scăpăm decât cu doamna cu coasa sau doamna cu cătușele. 

2017-2020: cel mai virulent discurs împotriva „asistaților” social

Din 2017 încolo, devine extrem de virulent discursul anti-„asistați”. Legislatura 2017-2020 este legislatura în care, dintre toate cele pe care le-am văzut eu în cercetarea mea, discursul despre „asistații” social e cel mai negativ. Până atunci existaseră forțe care să contrabalanseze, discursul anti-„asistați” social al guvernării PDL era contrabalansat de discursul opoziției USL. În cazul ăsta, PSD, după 2017, pare că decide să nu mai interacționeze atât de mult cu tema „asistaților” social.

Există niște declarații extraparlamentare ale lui Liviu Dragnea, care n-au intrat în analiza mea, în care spune că există niște probleme majore cu sistemul de ajutoare sociale. Impresia este că PSD e forțat cumva într-un colț din punct de vedere retoric. Și într-o perioadă în care standardele de trai cresc, cred că există mai puțin apetit din partea PSD să se angajeze pe tema ajutoarelor sociale. 

Calculul electoral e probabil că mai mulți români ar tinde să fie antipatici față de „asistații” social când văd în jurul lor o economie care merge destul de bine și, în mintea lor, primul gând este eu am un job, lucrurile merg destul de bine în economie, deci cine nu reușește să-și găsească un job e pentru că nu încearcă destul de tare, mai degrabă decât să recunoască faptul că există persoane în diverse situații și în diverse comunități din țară unde sunt sistematic separate de oportunități economice, mai ales în zone rurale, unde sunt majoritatea beneficiarilor de ajutor social.

Robert Turcescu: „Țara lui Leneș împărat”

– Virulența asta cum se traduce la nivel de discurs politic?
– După 2017 apar tot felul de imagini foarte stridente. E un discurs al lui Robert Turcescu pe care mi-l aduc aminte, o declarație politică intitulată „Țara lui Leneș împărat”, referitoare la România, cum a devenit ușor-ușor o țară de „asistați” social unde nu mai muncește nimeni sau tot felul de discursuri ale lui Florin Roman în care spune „la muncă, nu la întins mâna” sau „la muncă, domnilor”. Deci cumva un soi de zeflemea și de discuții, de glume care sunt făcute pe seama „asistaților” social, probabil conștientizând că nu prea o să existe niciun fel de răspuns negativ sau nu o să fie trași la răspundere pentru genul de limbaj pe care îl folosesc împotriva celor care primesc ajutoare sociale pentru că mai toată clasa politică e de acord cu pozițiile astea. 

Florin Roman, „asalt împotriva asistaților”

Şi, fiind vorba de situaţii excepţionale, cred că ar fi un moment bun să scoatem puturoşii la muncă. Să-i scoatem pe cei care sunt sănătoşi şi beneficiază de venit minim garantat, fără a fi bolnavi, să cureţe trotuarele, să deszăpezească căile de acces. Să apelăm şi la cei care stau bine-mersi la căldură, în puşcărie. Şi, în situaţii excepţionale, să aplicăm situaţii excepţionale.

Florin Roman, declarație politică, 28 februarie 2018:

– Ce politicieni se exprimă cel mai mult pe tema asta post-2017? 
– Cred că figura cea mai importantă în perioada asta este Florin Roman, care pare să conducă asaltul împotriva „asistaților” social din partea PNL.

– Mai e subiectul beneficiarilor de ajutor social relevant la nivel de discurs politic, în prezent?
– Nu sunt la fel de multe referințe. Pentru că, în general, tema asta a „asistaților” social a fost folosită foarte des ca o unealtă electorală și ca un atac electoral împotriva PSD. Or, într-o situație, după 2017, în care până și PSD e de acord cu poziția generală a clasei politice asupra „asistaților” social, în care nu mai susține sistemul de asistență socială căruia i-a pus bazele în 2001, în situația asta e puțin mai greu să rostogolești tema asta foarte mult. 

Cum tratează presa din România tema „asistaților”

– Te-ai uitat și la felul în care media a preluat discursul acesta, cum l-a amplificat?
– Da, e destul de greu să faci o analiză riguroasă, dar m-am uitat la foarte multe materiale despre subiectul ăsta post-2010, mai ales, de atunci sunt disponibile online. Și sunt foarte, foarte multe reportaje extrem de tendențioase în care apar bătrâni sau persoane de cele mai multe ori de etnie romă, în care intervievatorii sunt absolut lipsiți de respect sau de empatie față de situația lor.

Merg acolo cu intenția de a arăta cât de leneși sau cât de nedornici de muncă sunt, făcând glume despre probleme sociale reale, cum ar fi alcoolismul, care există în comunitățile rurale din România și este o temă pe care o abordăm mai degrabă umoristic decât ca pe o problemă socială, așa cum este. 

La fel, în general, o tendință de a senzaționaliza subiectul ajutoarelor sociale. 

Implicația este că sunt foarte mulți „asistați” social, că nu vor să lucreze, că numai dacă s-ar strădui și-ar găsi imediat un loc de muncă etc. Foarte multe reportaje de genul ăsta și foarte puține discuții despre realitatea beneficiarilor de ajutoare sociale, despre lipsa de oportunități din zonele rurale, despre sărăcia în care trebuie să trăiască. 

Și în Anglia există acest discurs, dar este taxat rapid de presă și ONG-uri

– Cum e discursul împotriva beneficiarilor de asistență socială în Marea Britanie, în comparație cu discursul din România?
– A fost o perioadă și în Anglia, post-2010, post-criză, când un guvern de coaliție a introdus măsuri de austeritate. Au apărut atunci foarte multe discuții despre beneficiarii de ajutoare sociale. A fost, la un moment dat, și un program de televiziune foarte popular, care se cheamă Benefits Street, în care era vorba despre o zonă unde erau foarte mulți beneficiari de ajutoare sociale și implicația era hai să ne uităm ce fac ei, cât de puțin vor să muncească etc.

Dar discursul a evoluat mult mai repede în Anglia, în sensul că există grupuri de presiune, organizații care sunt interesate în mod activ de soarta persoanelor din medii economice defavorizate și atunci e mult mai greu să-ți spună politicienii britanici genul de lucruri pe care le-au spus politicienii români și să nu fie taxați de presă, taxați de toate grupurile acestea, de toate campaniile antisărăcie. Ceea ce lipsește în România. 

În România, într-adevăr, motivul pentru care s-au transformat beneficiarii de ajutoare sociale într-un sac de box pentru politicieni este că realmente nu prea există niciun fel de formă de organizare care să le protejeze interesele, care să le promoveze la nivel legislativ, pentru că sunt oameni cu puține resurse, cu puține posibilități și oportunități, răspândiți prin țară. 

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro