Iniţial, un grup de aproximativ 60 de rromi au fost goniţi de autorităţi din orăşelul Bouchain. Aceştia au migrat către Denain, localitatea vecină, unde au ocupat ilegal, mai întâi, un adăpost de câini, apoi – o locuinţă abandonată.

În urma controalelor regulate efectuate de Poliţia Aerului şi Frontierei şi de agenţi locali, 32 de adulţi au fost reţinuţi şi eliberaţi ulterior, cu obligaţia de a pleca din Franţa în termen de o lună. Presiunea continuă a oamenilor legii din ultimele două săptămâni i-a determinat pe rromi să părăsească treptat locuinţa abandonată. Aceştia au plecat fie către Belgia, fie către un alt oras francez, Pas-de-Calis, situat la Canalul Mânecii.

După ultimul control efectuat în Denain, în casa abandonată mai rămăseseră 20 de persoane, care au fost urcate, ieri, într-un autobuz şi duse către cel mai apropiat aeroport, unde au fost îmbarcate într-un avion cu destinaţia România. Imobilul în care au locuit rromii urmează să fie dărâmat, conform unei decizii a consiliului local.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News