„Am fost în club, am băut şi eu 2 beri şi 100 grame de whiskey şi plecam acasă. Nu mi-e frică băut la volan, că am mers regulamentar. Dacă eu sunt beat înseamnă că sunt popă”, a afirmat un şofer beat, potrivit Realitatea.net.
Un alt șofer prins beat la volan a recunsocut că de 15 ani conducea fără a avea permis de conducere. Mai mult, acesta a explicat că el conduce mult mai bine beat decât treaz.
Un alt şofer a fost depistat de poliţişti după ce consumase substanţe etnobotanice. El a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Potrivit Poliţiei Rutiere, în primele 9 luni ale acestui an, din cele aproape 700 de accidente rutiere în 160 au fost implicaţi şoferi care consumaseră alcool.