Uriaşa bază aeriană de la Bagram a fost în alertă maximă, în noaptea de marţi spre miercuri, când 20 de talibanikamikaze s-au aruncat în aer la intrările de pe flancurile de est şi de vest ale unităţii militare. Atacul a survenit la doar o zi după ce un atentat sinucigaş a vizat un convoi american la Kabul, provocând moartea a 18 persoane, dintre care cinci soldaţi americani şi unul canadian.

Conform armatei americane, la Bagram, talibanii au folosit şi arme de calibru mic, grenade şi rachete, rănind şapte militari ale căror identităţi nu au fost făcute publice. Un reprezentat al MApN a declarat pentru Libertatea că deşi avem dislocaţi militari români în baza atacată (n.r. – fac parte din Contingentul Naţional ISAF, Ana Training – instruiesc armata afgană şi alte structuri), “aceştia nu au fost afectaţi în nici un fel de conflicte din ultimele două zile”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News