1.600 de oameni din Rusia au fost sunați și întrebați: „Ce metodă de disciplină aplici în educația copilului tău?”. Cei mai mulți dintre ei, respectiv 76%, au spus că vorbesc cu ei sau îi ceartă.

31% dintre părinții care au participat la sondajul realizat de agenția rusă VTsIOM spun că le limitează accesul la dispozitive electronice, iar 19% că îi trimit să stea la colț.

20% dintre părinți recunosc că uneori îi educă cu o bătaie. 13% dintre părinți au spus că aplică pedepse corporale, iar 7% că îi bate cu cureaua.

Studiul abordează și legătura dintre educația primită în copilărie de cei care acum au devenit părinți. Cei loviți cu cureaua de părinți au o șansă de 3,5 ori mai mare decât cei care nu au fost să aplice aceeași pedeapsă copiilor lor.

Rezultatele se corelează cu ceea ce deja se știe despre spirala violenței în familie. O altă instituție, centrul de cercetare american Brookings, a atras atenția asupra faptului că copiii loviți frecvent și/sau sever prezintă un risc mai mare de a avea probleme de sănătate mintală, de la anxietate și depresie până la abuz de alcool și droguri. Copiii ai căror părinți îi lovesc în mod regulat pot dezvolta, de asemenea, relații părinte-copil distante mai târziu, susține Brookings.

Care este situația din România

Potrivit unui sondaj al Salvați Copiii România din 2022, 20% dintre părinții români consideră pedepsele fizice drept un mijloc corect și adecvat de educare a copiilor. 46% dintre copii afirmă că sunt bătuți acasă de către părinți. În total, unul din doi copii este supus unei forme de violență fizică, emoțională și sexuală. 

Salvați Copiii România recomandă, printre altele, „informarea și consilierea părinților, prin program național, cu privire la metodele pozitive de educație și creștere a copilului” și „înființarea de instanțe specializate pentru cauzele penale în care copiii sunt victime”. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News