Conducta principală de canalizare, veche de cinci decenii, care deservea două districte ale orașului, a fost avariată, iar zona a fost inundată de „o cascadă de fecale”, după cu a relatat presa locală.
Cum alimentarea cu apă a fost oprită, administrația locală a trimis în districtele Vorosilovsky și Sovetski 38 de camioane cu apă potabilă, primele aprovizionate fiind spitalele.
Accidentul a distrus un parc din Volgograd, a cărui reparație a costat 140 de milioane de ruble, peste două milioane de euro.
Parchetul din regiunea Volgograd a deschis un dosar în legătură cu incidentul, a informat serviciul de presă al autorității de supraveghere.
În 2015, administrația locală a predat sistemele centralizate de alimentare cu apă rece și de canalizare ale orașului serviciului Water Supply Concessions LLC. Termenul concesiunii este de 30 de ani.
În acest timp, investitorul promisese că va investi peste 58 de miliarde de ruble, aproape un miliard de euro, în modernizarea instalațiilor de alimentare cu apă și de canalizare a centrului regional.
La ora redactării acestei știri, firmele de intervenție încă lucrau la repararea conductei de canalizare.
Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!