Parada costumelor populare

Festivalul se va deschide vineri, 19 iunie, la ora 15:00, cu o parada a costumelor populare românești și internaționale ce se va desfășura pe traseul Ateneul Român – Calea Victoriei – Cercul Militar Național – Bulevardul Regina Elisabeta – Parcul Cismigiu (intrarea Arhivele Statului). Ansambluri nationale și internaționale, fanfare, comunitati și minorități naționale vor participa la parada FIF 2015, în total fiind prezenți 600 de artisti. Parada se încheie la intrarea în Cișmigiu, unde fanfarele din Hudești, din Rupea, „Transilvania” și „Argeșul” vor invita trecătorii la marea sărbatoare FIF 2015.

Ansambluri din Scoția, Armenia, Serbia, Republica Moldova și India

Programul artistic se va desfășura pe cele două scene amplasate în parc: Scena Principala și scena Fan Zone. La Scena Principala (situată pe peluza restaurantului Monte Carlo) vor concerta soliști îndrăgiți de muzică populară, ansambluri folclorice profesioniste, minoritati și comunitati nationale, orchestre, în total peste 2.000 de artiști.
Vineri, 19 iunie 2015, pe Scena Principala vor urca reprezentanți ai minorităților (germana, italiana, greaca, aromana, rroma, maghiara), ansambluri profesioniste, invitati din strainatate si orchestra „Lautarii”, condusa de maestrul Nicolae Botgros. Tot vineri, invitati precum Nicoleta Voica, Gheorghe Turda, Marius Ciprian Pop si Marioara Man Gheorghe ne vor oferi un spectacol inedit alaturi de copiii lor, care le impartasesc pasiunea pentru muzica, moment ce se afla in ton cu tema editiei de anul acesta, FAMILIA.
Sambata, 20 iunie 2015, vor urca pe scena ansambluri din Romania si Orchestra Nationala Valahia dirijata de maestrul Marius Zorila, impreuna cu invitatii sai. Andreea Chisalita, Gelu Voicu, Silviu Biris si Dinu Iancu Salajanu sunt doar cateva dintre numele mari care vor concerta alaturi de Orchestra Nationala Valahia.
Evenimentul se va incheia la Scena Principala duminica, 21 iunie 2015, cu un program ce cuprinde nume ale unor artisti recunoscuti, precum Maria Ciobanu, Floarea Calota, Cornelia si Lupu Rednic, Nicolae Furdui Iancu, Matilda Pascal Cojocarita, Nicolae Voiculet, Lavinia Goste si Marius Zorila. Ansambluri profesioniste vor asigura o atmosfera de sarbatoare in ultima seara, iar Orchestra Nationala Valahia va completa ritmurile acest tablou muzical.

Pensiile și salariile bugetarilor nu se majorează în 2025. Ordonanța „trenuleț”, adoptată de Guvern. Marcel Ciolacu: „Nu vreau să fiu popular, ci eficient”
Recomandări
Pensiile și salariile bugetarilor nu se majorează în 2025. Ordonanța „trenuleț”, adoptată de Guvern. Marcel Ciolacu: „Nu vreau să fiu popular, ci eficient”

Folclor reinterpretat la Fan Zone

Nu vor lipsi nici evenimentele dedicate celor tineri, pentru care punctul de atractie va fi deja consacratul „Fan Zone”, unde Nightlosers, Mihai Margineanu, Fantome, Argatu’, K-LU, Ad-Hoc, Danaga, Steaua de Mare, Tapinarii, Mihai Toma, TRI, Domino Sibiu, Cobzality, Balako sau Balkansambel vor sustine spectacole de folclor reinterpretat.
Tot la „Fan Zone”, in prima parte a zilei, sunt asteptati si cei mici, cu tot felul de surprize, iar cei mari isi pot alege suveniruri hand-made sau se pot racori la standul „Limonada lui Iulian” – cea mai fresh limonada sociala, unde fiecare pahar cumparat ajuta un copil bolnav.
In „satul” din Cismigiu vizitatorii pot descoperi si alte produse traditionale originale, dantele lucrate de mana, „Tricouri Faine”, „Colti Romanesti”, „Perne de decor”, „Carti Postale cu Povesti” la Mandra Chic si „Pravalia cu iisoare” prin intermediul carora se pot redescoperi motivele autentice romanesti reinterpretate intr-un mod creativ.

Târg de meșteșugari și zona gastronomică

Festivalul International de Folclor aduce in atentia publicului mestesuguri si traditii ce impresioneaza prin tehnicile folosite. La cele peste 60 de casute amplasate pe aleile parcului, mestesugari autentici din toate zonele tarii vor reconstitui traditiile de arta taraneasca, existand si demonstratii ale unor mesteri si artisti plastici care vor impartasi din tainele tehnicilor folosite: razboi de tesut, roata olarului, atelier de sticlarie.
Vizitatorii pot alege dintr-o gama diversificata de obiecte de artizanat (ceramica, sculpturi in lemn si os, articole din piele, covoare, tesaturi, impletituri din fibre vegetale, icoane, instrumente muzicale, ceramica, ii, costume, papusi, masti) si de bucate variate (miere, prajituri de casa, siropuri, dulceturi, turta dulce, covrigei, branzeturi, paine de casa, placinte, cozonac, scovergi, baclava sau kurtos colacs). Totodata, in cadrul festivalul, langa Foisor, va fi amenajata si o zona gastronomica, deschisa intre orele 11:00 – 22:00.

Susţinătorii lui Călin Georgescu au creat haos la Curtea de Apel București. Procesul privind reluarea alegerilor prezidenţiale, suspendat
Recomandări
Susţinătorii lui Călin Georgescu au creat haos la Curtea de Apel București. Procesul privind reluarea alegerilor prezidenţiale, suspendat

Ateliere de creație și plimbări cu trăsuri și ponei

Pe langa spectacolele de muzica si dans de pe scenele din Parc, vizitatorii sunt asteptati cu ateliere inedite de creatie ce vor avea loc la Foisor, in intervalul orar 11:00 – 20:00. Unul din aceste ateliere este sustinut de Prof. Ovidiu Papana, un important culegator si teoretician al folclorului muzical romanesc, pasionat colectionar de instrumente muzicale. Cei prezenti se vor putea intalni la ateliere si cu un producator de tambale din Slovacia, care le va impartasi taine muzicale stravechi.
Plimbarile prin parc cu trasuri si ponei nu lipsesc nici in aceasta editie si intregesc atmosfera de sarbatoare oferind doritorilor o promenada la ceas de seara, prin cel mai vechi parc al Capitalei.
Intrarea la toate evenimentele din Parcul Cișmigiu este liberă.
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Produsul pe care Lidl îl bagă la raft chiar înainte de Revelion. Are un preț special și nu trebuie să lipsească de pe masa festivă de Anul Nou
FANATIK.RO
Produsul pe care Lidl îl bagă la raft chiar înainte de Revelion. Are un preț special și nu trebuie să lipsească de pe masa festivă de Anul Nou
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Gabriela Cristea s-a dus cu soacra la salon înainte de Revelion. Uite ce schimbări de look și-au făcut! / FOTO
Unica.ro
Gabriela Cristea s-a dus cu soacra la salon înainte de Revelion. Uite ce schimbări de look și-au făcut! / FOTO
Profit uriaş pentru șoferii de Uber sau Bolt de Revelion. Tarifele se triplează după 3 noaptea
Observatornews.ro
Profit uriaş pentru șoferii de Uber sau Bolt de Revelion. Tarifele se triplează după 3 noaptea
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep  căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate
HOROSCOP
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI