De Ziua Copilului, micuţii cu probleme au primit atenţie specială, pentru a se putea bucura de ziua lor cum se cuvine. Copiii de la centrul Învingem Autismul s-au distrat de 1 iunie cu momente de veselie şi cu două personaje de poveste: o prinţesă şi celebrul Micky Mouse. Ei au primit şi o donaţie de 2.000 de euro, adică încaăsările din ziua respectivă ale Dent Estet 4 Kids.
Acțiunea s-a bucurat de sprijinul actriței Manuelei Hărăbor, mama lui Andrei, diagnosticat cu autism. „Mă bucur că și de 1 iunie, copiii de la centrul Învingem Autismul au simțit dragoste și grijă din partea unor oameni care înțeleg cât este de important ca acești copii să nu fie nevoiți să renunțe la terapii, din cauza lipsei de fonduri. Mai mult, consider că este foarte important ca micuții de la centru vor face cunoștință cu medicii stomatologi pediatri, care știu să interacționeze cu ei și care îi vor ajuta să își învingă temerile”, declară actrița Manuela Hărăbor.
Acţiunea a fost organizată de Dent Estet şi a fost dedicată copiilor care suferă de autism şi presupune atât donaţia financiară, cât şi oferirea de tratamente stomatologice gratuite copiilor din acest centru. Evenimentul de 1 iunie face parte dintr-o serie de proiecte pe care clinica le desfășoară pentru sănătatea copiilor în cadrul programulului social „Nouă ne pasă”, alături de organizații nonguvernamentale importante, precum Salvați Copiii, SOS Satele Copiilor, Inimi Deschise şi Heart of Hope.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
FANATIK.RO
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI