2.000 de autoturisme care aparţin operatorilor de transport în regim de taxi sau taximetriştilor independenţi vor bloca Piaţa Constituţiei din București, mai exact latura dispre Izvor a Camerei Deputaţilor, în perioada 3 şi 4 aprilie, între orele 10.00 şi 14.00. Iată care sunt pretenţiile protestatarilor:

  • Eliminarea activităţilor ilegale( PIRATERIE), de către organele abilitate. Fiecare taximetrist autorizat să execute această activitate numai şi numai pe raza şi localitatea  de autorizare;
  • Reglementarea, mai clară şi mai explicită a activităţii de taximetrie şi sancţionarea drastică a celor neautorizaţi sau care nu îşi desfăşoară activitatea în localitatea de autorizare;
  •  Totodată, organizatorii mitingului solicită public autorităţilor în drept respectiv D.N.A şi Parchetului General, să  dea curs sesizărilor înregistrate şi să ia măsurile legale ce se impun împotriva tuturor primarilor care au eliberat autorizaţii taxi nerespectând legea.

Taximetriştii ameninţă că dacă nu vor cerinţele nu vor fi respectate, vor trece la măsuri de protest mai dure.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Alertă extremă în Constanța, după un nou atac al Rusiei lângă România. Oamenii au ieșit din case, după un mesaj RO-Alert
Știrileprotv.ro
Alertă extremă în Constanța, după un nou atac al Rusiei lângă România. Oamenii au ieșit din case, după un mesaj RO-Alert
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
În ce moment al zilei e bine să ștergi geamurile ca să fie curate lună. Nu vei mai lăsa dâre pe termopane și vor arăta perfect
FANATIK.RO
În ce moment al zilei e bine să ștergi geamurile ca să fie curate lună. Nu vei mai lăsa dâre pe termopane și vor arăta perfect
Giovanni Becali i-a răspuns lui Ianis Hagi: „Doamne ferește! Eu am vorbit doar spre binele lui”
GSP.RO
Giovanni Becali i-a răspuns lui Ianis Hagi: „Doamne ferește! Eu am vorbit doar spre binele lui”
Se dă liber pentru părinți în prima zi de școală? Ce au decis parlamentarii
FANATIK.RO
Se dă liber pentru părinți în prima zi de școală? Ce au decis parlamentarii
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Dacia pregătește concedieri voluntare. Până la 40.000 de euro pentru cine pleacă de bunăvoie
Observatornews.ro
Dacia pregătește concedieri voluntare. Până la 40.000 de euro pentru cine pleacă de bunăvoie
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac
HOROSCOP
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI