Are timbre aparute intre anii 1862-1978 chiar si din state care acum nu mai exista. Cele 400 de serii complete rare ,,reprezinta,, toate colturile lumii: Ungaria, Polonia, Marea Britanie, Mongolia, Japonia, Irak, Yemen, Iugoslavia, Liban, Ruanda, Ghana, fosta Uniune Sovietica, Noua Zeelanda, Australia, Paraguay, Coasta de Fildes, Guiana Franceza, Afganistan, Togo, Burundi, Ecuador, Panama etc. Astfel, clasoarele sunt impartite pe zone geografice: Orientul Mijlociu, Africa. ,,Bunicul meu mi-a lasat mostenire cateva clasoare. Eu impartisem clasoarele pe anii de aparitie a timbrelor; bunicul m-a invatat ca e mai bine sa le pun pe zone geografice,,, povesteste Tiberiu. El spune ca unele timbre au greseli de tipar ,,si tocmai de aceea au devenit valoroase,,. Cele mai dragi colite sunt cele din Yemen si din Irak.
,,Sunt dezamagit de multi conationali care au incercat sa ma pacaleasca, oferindu-mi intre un milion de lei si maximum 200 de euro pe un clasor. De aceea mi-am cumparat doua cataloage nemtesti in care sunt trecute preturile pe fiecare emisiune filatelica de oriunde din lume. Asa am aflat ca pretul de catalog al colectiei mele se ridica la 10.000 de euro. In tara nu-mi fac iluzii ca o sa vand vreodata. Chiar ma gandesc sa vand, dar numai cand voi contacta o casa de filatelie din strainatate. Cu banii obtinuti imi doresc sa imi fac o firma, o imprimerie si sa scot carti postale frumoase,,, spune Tiberiu.