Drama familiei care a plonjat cu mașina în Dunăre, sâmbăta trecută, în dreptul localității Coronini din Caraș-Severin continuă. Din mașină a reușit să iasă doar șoferul, iar patru persoane au fost date dispărute. Este vorba despre un bărbat de 48 de ani, soția lui de 40 de ani, copilul de 22 de ani și o fetiță de doar trei ani, originari din localitatea Sichevița, județul Caraș-Severin. Cei doi soți aveau alți trei copii.
Trupul neînsuflețit al femeii a fost găsit miercuri în dreptul localității Svinița, din județul Mehedinți, pe malul sârbesc al Dunării. Polițiștii români au colaborat cu cei sârbi pentru identificarea femeii, au făcut autopsia, iar între timp au și înhumat cadavrul.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Caraș-Severin, aceasta este procedura autorităților sârbe.
„Noi colaborăm cu autoritățile sârbe. Femeia a fost găsită, a fost făcută autopsia și a fost înmormântată. Aceasta este procedura la ei. Familia trebuie să întocmească documentația necesară cu privire la exhumarea cadavrului și repatriere”, ne-a declarat Cecilia Dăneț, purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
Primarul din Sichevița, localitatea în care locuia familia, spune că a ținut legătura personal cu autoritățile din Serbia și cu Ambasada României în această țară. El susține că sârbii urmează să facă un test ADN, deși trupul neînsuflețit al Vandanei, femeia de 40 de ani, a fost înhumat.
„Am fost miercuri dimineață la Poliția de Frontieră de la Moldova Nouă, după aceea la Poliția Vamală. Marți au găsit-o, miercuri a venit familia și ne-am uitat la poze. Femeia este înmormântată, acum urmează formalitățile pentru repatriere. Am înțeles că sârbii trebuie să ia și ADN-ul, pentru că ei au identificat-o după fotografie doar, dar au nevoie și de hârtii. Doar cu Ambasada României vom lua legătura, ca să putem face demersurile să îi aducem în țară. O să ajutăm familia cu tot ce putem, este o familie mai necăjită, o să ne ocupăm de transport și de aducerea în țară, îi ajut cum pot”, ne-a declarat Nicolaie Kramer, primarul din Sichevița.
Potrivit edilului, familia dată dispărută era una foarte liniștită.
„Vandana este femeia, soțul este Bănuț, Miodrag este băiatul, iar pe fetița de 3 ani cred că o cheamă Paula. Ei mai aveau trei copii, aveau o fată măritată la Moldova Nouă. Familia era una foarte liniștită, nu am avut niciodată probleme cu ei, deși erau de etnie romă. Momentan, trebuie să așteptăm până intră Procuratura de la noi pe caz, să vedem ce trebuie făcut”, ne-a mai spus primarul din Sichevița.
Potrivit oamenilor legii, căutările pentru soțul femeii și cei doi copii continuă. Între timp, pentru că unul dintre pasagerii mașinii care a plonjat în Dunăre a fost găsit mort, cercetările se extind de la vătămare corporală la ucidere din culpă.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin ne-a mai declarat că șoferul aflat la volanul autoturismului care a picat în Dunăre era prieten cu familia dată dispărută. Ei se îndreptau spre Moldova Nouă, cel mai probabil la fata care s-a măritat în acea localitate.
Citește și: Ultima dorință a unei fetițe de 4 ani a fost să fie domnișoară de onoare la nunta părinților. Ce a urmat este cutremurător | FOTO și VIDEO
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro