UPDATE, 12.24: Cei doi copii răniți în accidentul de joi dimineață, din Brașov, au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean și la Spitalul de Copii din municipiu.

Copilul în vârstă de nouă ani cu traumatism cranio-facial a fost dus la Spitalul de copii, în timp ce băiatul de șase ani, cu traumatism cranio-facial, traumatism cranio-cerebral, abdominal și traumatism la mâna stângă a fost transportat la UPU Brașov.

Adulții răniți sunt o femeie de 39 de ani, cu un traumatism cranio-cerebral și o lovitură la genunchi, o altă femeie de 44 de ani, care a suferit un traumatism cranio-facial și un bărbat de 38 de ani, cu traumatism cranio-cerebral și un traumatism la o mână.


Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, cpt. Ciprian Sfreja, la locul accidentului au intervenit trei echipaje SMURD, două ambulanţe şi un echipaj de stins incendii.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Toate victimele erau conştiente în momentul sosirii echipajelor, însă unul dintre copii este în stare mai gravă. De asemenea, o a şasea persoană, mama copiilor, care a sosit ulterior la locul accidentului, a avut nevoie de ajutor după ce a suferit un atac de panică, potrivit sursei citate.

Cei cinci răniţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean şi la Spitalul de Copii  Braşov pentru îngrijiri medicale.

Sursa Foto&Video – ISU Brașov

Citește și: VIDEO | Zeci de români îşi cer banii înapoi de la Omnia Turism, după ce patronul s-a sinucis. Sediul firmei de turism este închis şi nimeni nu oferă vreun răspuns

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News