- Abdul Kareem Abid Atya, doctor fără drept de liberă practică, angajat de Primăria Timișoara, prestează de trei ani într-un cabinet medical școlar chiar la Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara.
- Dosarul deschis în 2016 pe numele lui se află și acum în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, în ciuda faptului că instituțiile au constatat ilegalitatea.
- Medicul este în prezent rezident în radiologie și imagistică medicală – specialitate fără nicio legătură cu medicina de familie, obligatorie pentru a putea profesa în rețeaua de medicină școlară, iar programul cabinetului și al rezidențiatului se încalecă.
Luna trecută, un absolvent al facultății de medicină a unei universități private din Arad, însă fără rezidențiat a sărbătorit trei ani de când activează fără a avea drept de liberă practică în cabinetul studențesc din incinta Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara.
Și, în această lună, s-au împlinit și doi ani și jumătate de când Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a deschis, în speța respectivă, un dosar penal. Obiectul, infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, incriminată de articolul 348 Cod Penal.
Dar Kareem Abid Atya, 58 de ani, căci despre el e vorba, e-n continuare la cabinetul său.
Cum a ajuns acolo?
Medicii, cot la cot cu îngrijitorii la Zoo
A ocupat un post scos la concurs de Primăria Municipiului Timișoara, pe site-ul propriu, pe 15 ianuarie 2016 și organizat în baza HG 286/2011, care îi bagă pe medici în aceeași oală cu casierii la Biroul Garaje Cimitire și cu îngrijitorii de la Zoo.
Bibliografia e aproape identică, baza fiind legea administrației publice locale.
Nimic legat de medicină!
De altfel, comisia de concurs este alcătuită integral din angajații Serviciului Resurse Umane al Primăriei, fără nici un medic și fără nici un reprezentant al DSP Timiș.
În restul țării, primăriile angajează medici de familie în baza Ordinului ministrului sănătății nr. 869/2015, în urma unor concursuri la care bibliografia este alcătuită din tratate de specialitate, iar candidații au de trecut probe scrise și practice, în fața unor comisii compuse din medici, nu din funcționari.
Rezidențiatul, uitat pe drum
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească potențialii candidați: doar diploma de licență în “specialitatea medicină”, fără să fie necesar rezidențiatul. Nu doar cel în medicina de familie, așa cum este obligatoriu pentru posturile de medici școlari, ci nici măcar alt rezidențiat!
Câștigător a ieșit Abdul Kareem Abid Atya. Absolvent, în 2011, la vârsta de 50 de ani, al Facultății de Medicină din cadrul Universității ”Vasile Goldiș” din Arad.
Pe 3 februarie 2016, când dosarul i-a fost admis, acesta nu era înscris în Colegiul Medicilor Timiș. Acest lucru s-a întâmplat o lună mai târziu, în 3 martie 2016!
Cazul a fost prezentat inițial de Renașterea Bănățeană și de Kanal D, iar Abid Atya a fugit de reporterii televiziunii când a fost confruntat cu problema sa.
Colegiul Medicilor Timiș a anunțat Poliția
Autoritățile au aflat de caz tot în 2016. Serviciul de Investigare a Criminalității Economice (SICE) din cadrul IPJ Timiș a preluat dosarul nr. 921730/2016, deschis în urma unui denunț penal prin care Poliția era sesizată că Abdul Kareem Abid Atya ocupă ilegal postul de medic școlar.
Într-o adresă emisă de Colegiul Medicilor Timiș și expediată către SICE în 8 noiembrie 2016 se preciza:
“Dr. Abid Atya Abdul Kareem nu are dreptul de a practica în calitate de medic de familie decât dacă face rezidențiatul și susține examenul pentru gradul de medic specialist în medicina de familie”.
Același text trimis organelor de cercetare penală fusese expediat cu o lună înainte și către Direcția de Sănătate Publică Timiș, respectiv Primăria Timișoara.
Activități simultane
Așa că, recent, Abid Atya s-a apucat de rezidențiat. De unul pe radiologie și imagistică medicală.
Singura problemă este că programul de rezidențiat se suprapune peste cel de la cabinetul propriu. Conform orarului afișat pe ușa cabinetului din clădirea UMF Timișoara, medicul fără drept de liberă practică poate fi găsit acolo în zilele de luni, miercuri și vineri, între orele 7.00-14.00, iar marțea și joia între orele 14.00-21.00, iar acest lucru înseamnă că trei zile pe săptămână programul din cabinet se suprapune peste cel de la rezidențiat, care se desfășoară tot dimineața.
Parchetul a răspuns, luna trecută:
“Este înregistrat un dosar penal (…) fără a avea suspiciunea rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit respectiva faptă”.
Iar Abid lucrează în continuare!
Până la ora închiderii ediției, medicul Abid Atya Abdul Kareem nu a dat curs solicitărilor nostre de a oferi publicului o explicație.
Purtătorul de cuvânt al Universității de Medicină și Farmacie Timișoara, Andrei Moțoc, a amânat un răspuns. ”Vorbim mâine”, a transmis acesta reporterului.
Citește și: