În plus, anul 2020 poate fi unul dintre cei mai fierbinți trei ani înregistrați, putând rivaliza cu 2016, care este cel mai cald an înregistrat până în prezent.
„Anii călduroși record au coincis de obicei cu un eveniment puternic El Nino, așa cum s-a întâmplat în 2016. Acum ne confruntăm cu un La Nina, care are un efect de răcire asupra temperaturilor globale, dar nu a fost suficient pentru a domoli căldura acestui an”, a declarat profesorul Taalas,
secretarul general al OMM.
„În ciuda actualei La Nina, anul acesta a arătat deja o temperatură aproape record, comparabilă cu recordul anterior din 2016 ”, a adăugat Taalas.
OMM va emite valori consolidate ale temperaturii pentru 2020 în luna ianuarie, pe baza a cinci seturi de date globale de temperatură.
Aceste informații vor fi încorporate într-un raport final privind starea climei în 2020, care va fi publicat în martie 2021, incluzând informații despre impacturile climatice selectate.
Conform raportului provizoriu al OMM privind starea climei emis la 2 decembrie, toate cele cinci seturi de date pentru primele 10 luni ale anului (până la sfârșitul lunii octombrie) au plasat anul 2020 pe locul al doilea cel mai cald până în prezent, după 2016 și înainte de 2019.
Căldura a continuat în noiembrie, pe baza rapoartelor lunare ale instituțiilor implicate, ceea ce clasifică luna ca fiind cea mai caldă sau a doua cea mai caldă înregistrată.
Conform OMM, temperatura medie globală din 2020 este cu aproximativ 1,2°C peste nivelul preindustrial (1850-1900) și există cel puțin o șansă din cinci să depășească 1,5°C până în 2024.
FOTO: Hepta