„Opriți-vă, incompetenților! Înțelegeți că prin ceea ce faceți duceți țara la dezastru! Stimați timișoreni, noi, la Timișoara, avem cele mai mici taxe și impozite locale, în acord cu doctrina liberală pe care eu și majoritatea dintre dumneavoastră, așa cum ați arătat-o la vot, o împărtășim. Veniturile la bugetul local sunt în cea mai mare parte obținute drept cotă din impozitul pe venit încasat pe raza municipiului. Reducerea acesteia ne-ar duce pur și simplu în faliment”, a scris Robu pe Facebook.
Edilul susține că din aceste venituri timișorenii și-au susținut cofinanțarea la proiectele cu finanțare europeană, și s-au plătit toate lucrările de modernizare a infrastructurii de mobilitate a orașului, altele decât cele pe fonduri europene.
„Fără aceste venituri, pe care PSD vrea să ni le ia, nimic nu vom mai putea face ABSOLUT NIMIC!”, mai scrie Robu.
Primarul Timișoarei îi întreabă pe timișoreni și pe ceilalți români dacă sunt de acord cu proiectul propus de PSD. În caz contrar, ei sunt invitați să dea Like și să-i comenteze la postare cu „Jos PSD”.
„Vreți așa ceva, stimați timișoreni?! Vreți așa ceva, stimați clujeni, orădeni, arădeni, sibieni, bucureșteni, ieșeni, ploieșteni, constănțeni, craioveni, piteșteni, etc., într-un cuvânt: stimați cetățeni ai orașelor motor ale societății românești?! Sunt convins că NU! După cum sunt convins și că nu vreți o justiție controlată politic, cum vrea PSD! Și nici lipsă totală de predictibilitate în ceea ce privește fiscalitatea, cum vor incompetenții PSD! Dacă împărtășiți nemulțumirile mele, dați Like, cu semnificația «Jos PSD!» Dacă nu le împărtășiți, postați textul «Susțin PSD! E foarte bine ce face!» În ambele cazuri, dați Share!”, și-a încheiat Robu postarea pe rețeaua de socializare.
Premierul Mihai Tudose a negat, marți, la PArlament, după discuțiile cu primarii, că ar fi existat nemulţumiri din partea acestora legate de măsurile fiscale pe care Guvernul intenţionează să le adopte.
Citește și: REPORTAJ EXCLUSIV/ Adevărul crunt despre românul găsit inconștient într-o curte din Londra: ”Am fost bătut încontinuu 14 ore și ținut cu capul în hazna” (FOTO&VIDEO)