Furnizorul tuturor acestor servicii este gigantul de tehnologie Alibaba, supranumit ”Amazonul Chinei”. Plățile vor fi efectuate prin Alipay, un serviciu deținut de către grupul Ant Financial, care este un afiliat al Alibaba.

Sistemele vocale vor fi integrate în aparatele care vând bilete, pasagerii urmând să spună mașinilor care sunt destinațiile, iar acestea vor sugera cele mai apropiate rute.

Sistemul de interacțiune vocală este dezvoltat de iDST (Institute of Data Science and Technologies – n.r.). Tehnologia combină recunoașterea vizuală cu procesarea semnalelor vocale.

Metroul din Shanghai are 4.000 de trenuri, care circulă pe 17 linii ce trec prin 367 de stații. Traficul mediu zilnic este de 6-7 milioane de oameni.

Big Brother te găsește în 7 minute

Pe de altă parte, sistemul este și înspăimântător, din cauza supravegherii și cenzurii din China. Un reporter BBC a vrut să testeze în cât timp îl găsește sistemul de supraveghere CCTV. China are peste 170 de milioane de camere instalate în locuri publice, iar numărul este estimat să crească la 400 de milioane în 2020. Mai mult, sistemul este dotat și cu recunoaștere facială.

Ei bine, sistemul l-a găsit în doar 7 minute, potrivit TechCrunch.  China vrea să devină un lider mondial în noul domeniu al inteligenței artificiale.

Aceasta din urmă are implementări diverse, de la scrierea de cărți Harry Potter la asistenții virtuali Alexa de la Amazon sau Cortana de la Microsoft.

Totuși, antreprenorul Elon Musk, fondator al SpaceX și șef al Tesla, consideră că aceasta este periculoasă pentru omenire și că va duce, în final, la dispariția umanității.

Urmărește-ne pe Google News