Adolescentele care au fost captive de peste doi ani de zile și-au revăzut, duminică,  în sfârșit, familiile la Abuja și au povestit despre  drama prin care au trecut. Acestea au spus că au fost duse în pădurea Sambisa și militanții grupării teroriste le-a dat de ales să li se alăture sau să le devină sclave.

Din cele peste 250 de fete răpite, aproape jumătate au acceptat să devină militante și s-au căsătorit cu luptătorii organizației. Ele au fost luate de acolo și nu au mai auzit nimic despre ele.  Cele care au refuzat au fost obligate timp de doi ani să fie servitoare pentru militanții Boko Haram, să le spele, să le gătească și să le ducă apă.

Au fost lăsate 40 de zile fără mâncare

Fetele, majoritatea creștine, au fost puse să locuiască în căbănuțe de paie și forțate să se convertească la islam. La început lor li s-a dat să mânânce orez și porumb, însă mâncarea a devenit ulterior insuficientă și multe dintre ele au murit de foame.

 

Gloria Dame, una dintre fetele salvate, a povestit că înainte să fie eliberate au fost lăsate fără mâncare 40 de zile, iar faptul că au supraviețuit este o minune de la Dumnezeu.

„Nu știam că o astfel de zi va veni, de aceea vom dansa și îi vom mulțumi lui Dumnezeu. Pentru o lună și 10 zile am stat fără mâncare. Abia am scăpat dintr-o explozie cu bombă din pădure”, a spus adolescenta, precizând că se roagă la Dumnezeu „să le atingă inima celor din Boko Haram” ca să le elibereze și pe celelalte fete.

„Îi mulțumim lui Dumnezeu că a făcut să fim din nou împreună astăzi. Eram într-o pădure când un avion a lansat o bombă chiar în apropierea mea, însă nu am fost rănită”, a povestit ea.

Ministrul informațiilor, Lai Mohamed,  a declarat că „negocierile cu Boko Haram nu se vor încheia până când nu vor fi eliberate toate fetele”.

„Negocierile sunt în continuare în desfășurare. În curând alte fete, mai multe, vor fi eliberate”, a spus ministrul, fără a face precizări suplimentare.

Răpirea fetelor de către Boko Haram a fost extrem de mediatizată

Eliberarea celor 21 de liceene din Chibok, răpite împreună cu peste 250 dintre colegele lor în urmă cu mai mult de doi ani, a fost unul din punctele centrale ale campaniei candidatului Muhammadu Buhari, ales președinte în mai 2015.

Această răpire în masă, ce a fost extrem de mediatizată,  a provocat un puternic val de indignare, în special pe rețeaua de socializare Twitter, unde s-a exprimat inclusiv prima doamnă a SUA, Michelle Obama.

Potrivit unor surse locale, cele 21 de fete au fost eliberate în schimbul a patru luptători ai Boko Haram în orașul Banki, la frontiera cu Camerunul, însă ministrul informațiilor a respins categoric ideea că a fost vorba de un schimb.

Gruparea islamistă Boko Haram a răpit, în aprilie 2014, peste 250 de eleve de la o şcoală din Chibok.  Cazul a provocat indignare în întreaga lume și a declanșat o campanie mondială.

Din 2009, Boko Haram este considerată responsabilă de moartea a peste 20.000 de persoane și răpirea altor cel puțin 2.000.

 
 

Urmărește-ne pe Google News