Potrivit USA Today, mormântul a fost găsit în timpul excavațiilor arheologice din cimitirul vestic aflat în Giza, care găzduiește mormintele celor mai importanți oficiali din cea de-a Cincea Dinastie Egipteană (2465 – 2323 înaintea lui Hristos). Câteva dintre acele morminte au fost descoperite de când au început săpăturile, în 1842.
Mormântul descoperit duminică a aparținut, cel mai probabil, ununei femei care deținea o funcție de rang înalt, cunoscută drept Hetpet, spun autoritățile de la Cairo.
Mormântul conține heroglife rare
Mormântul este făcut din cărămizi de noroi și include picturi care o arată pe Hetpet în diferete scene de vânătoare și pescuit. Picturile o mai arată alături de mai multe maimuțe, care, la vremea respectivă, erau animale foarte populare, și dansând în fața unei orchestre.
”Scenele sunt așa de rare… și au mai fost găsite înainte în mormântul ”Ka-Iber”, unde picturile arată mamuțe dansând în fața unui chitarist, nu a unei orchestre”, a spus Mostafa Al-Waziri, șeful misiune arheologice egiptene.
Ministrul pentru Antichitate, Khaled al-Enany a spus reporterilor că noul mormânt include ”un bazin de purificare pe care sunt gravate numele proprietarului momântului și titlurile sale. O expediție germană a găsit, în 1909 o colecție de antichități care coțineau numele acestei doamne sau a unei alte doamne care avea același nume. Aceste antichități au fost mutate la muzeul din Berlin la acel moment. Iar 109 ani mai târziu găsim acest mormât cu numele Hetpet pe el”, a spus Khaled al-Enany.
Egiptul a anunțat o serie de descoperiri în ultimele luni. În decembrie, arheologii au dat de două morminte în partea sudică a vechiului oraș Luxor. Mormintele aparțineau, cel mai probabil, unor figuri notabile din cea de-a 18-a dinastie egipteană, care a dominat regiunea în urmă cu 3.500 de ani.
În Aprilie 2017, arheologii au descoperit opt mumii în interiorul unui alt mormât din Luxor.
Autoritățile egiptene încearcă să resusciteze industria turismului, care cunoaște o scădere din cauza tensiunilor politice și violențelor din timpul Primăverii Arabe din 2012, dar și revoltelor împotriva dictatorului Hosani Mubarak.