Industria grea a murit
În perioada 2006-2016, România este pe podiumul european al scăderii, după Grecia (-23,6%) și Malta (-22,5), ca urmare a crizei economice. Pe de altă parte aceste țări consemnaseră anterior creșteri de aceeași amploare.
Cu toate acestea, industria reprezintă în continuare circa 31% din Produsul Intern Brut al României (PIB), țara noastră fiind a doua cea mai industrializată țară din Uniunea Europeană, după Germania.
Cei mai mari consumatori de energie electrică din România sunt Alro și Arcelor Mittal. Alro deține combinatul de aluminiu de la Slatina, acesta fiind cel mai mare din sud-estul Europei, dar și o unitate de rafinare a aluminei la Tulcea. Grupul Alro este deținut de către oligarhul rus Vitali Matchitski.
Arcelor Mittal deține în România combinatul siderurgic de la Galați, dar și combinatele de la Hunedoara, Roman și Iași. Grupul Arcelor Mittal este controlat de către miliardarul indian Lakshmi Mittal.
Polonia și Ungaria s-au eficientizat
Spre comparație, Polonia a consemnat un declin de doar 6% între 1996 și 2006 și o creștere de 3,2% între 2006 și 2016. Pe de altă parte, Polonia a fost singura țară din Europa care nu a fost afectată de criza economică declanșată în 2008.
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Ungaria a consemnat o creștere de 3,7% a consumului brut de energie în 2006 față de 1996, dar apoi a scăzut cu 8% în 2016 față de 2006. Totuși, scăderea este mult mai mică decât cea consemnată de România.
Ba chiar este mai mică decât cea înregistrată de Germania, care a avut în 2016 un consum mai mic cu 9,8% față de 2006, ca urmare a eficientizării activităților.
Consumul brut de energie între 1996 și 2016 în Uniunea Europeană Sursa: Curs de Guvernare
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat