Noua unitate medicală inaugurată la 1 Martie este o secție a Spitalului Județean Buzău care va fi destinată tratamentelor în ambulatoriu și internărilor de o zi. Pentru amenajarea și dotarea noului spital a fost nevoie de 350.000 de euro din fondurile proprii ale Consiliului Județean Buzău și de aproximativ trei ani. Centrul de Sănătate Multifuncțional de la Pârscov va avea cinci secții, însă la momentul deschiderii doar pentru trei dintre acestea există medici specialiști.
„Populația din comunele de pe Valea Buzăului dorește de foarte mult timp acest spital pentru că 23.000 de pacienți vor fi arondați acestui centru. Trei ani ne-a luat până când am reușit să deschidem acest spital dar asta înseamnă că ne ținem de promisiuni. Mai avem în plan reabilitarea blocului operator din Spitalul Județean și a Unității Primiri Urgențe și vom realiza și aceste investiții. Centrul de Sănătate Multifuncțional de la Pârscov va avea cinci secții dar ne mai trebuie medici pentru secțiile de Medicină Internă și Pediatrie. Avem discuții și sper ca în maxim 2 luni să lucrăm la capacitate maximă”, a afirmat Claudiu Damian, managerul Spitalului Județean de Urgență Buzău.
Spitalul inaugurat joi va fi destinat internărilor de o zi și tratamentelor în ambulatoriu, dar nu va avea secție de urgență. Cu toate acestea, în situația în care vor exista pacienți sosiți în urgență ei vor fi transportați la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean.
„Pacienții care vor să se trateze la Pârscov trebuie să știe că trebuie să se prezinte cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau contracost pe tarifele stabilite de CJAS și Consiliul Județean. Cazurile sociale vor fi făcute din oficiu însă cei neasigurați vor trebui să își achite serviciile medicale prețurile pornind de la 30-40 de lei”, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Buzău, Claudiu Damian.
Chiar și așa, pentru locuitorii de pe Valea Buzăului, deschiderea Centrului de Sănătate Multifuncțional de la Pârscov este o veste nesperat de bună. În ultimii șapte ani, în lipsa unui spital aflat în apropierea locuinței lor, au fost nevoiți să parcurgă kilometri buni până în municipiul Buzău pentru a fi văzuți de un medic specialist. De acum încolo, oamenii speră să scape de acest drum.
„Nu am înțeles niciodată de ce s-a închis acest spital. Pentru noi era tot ce aveam nevoie. De 7 ani trebuie să ne deplasăm la Buzău pentru a putea fi consultați de un medic. Sperăm ca acum odată cu redeschiderea spitalului să nu mai batem zeci de kilometri”, a declarat un localnic din comuna Pârscov.
Centrul de sănătate inaugurat joi se află amplasat chiar într-una din clădirile vechiului spital care a fost o unitate medicală de referință în județul Buzău până la închiderea ei în anul 2011 de către Guvernul condus de Emil Boc. Mai mult, pentru a atrage medicii la noua unitate spitalicească conducerea Consiliului Județean ia în calcul construirea unor locuințe de serviciu.
Citește și: REPORTAJ/Spectaculoasa viață a unui fost boxer și rugbyst din România, care a gătit pentru regina Elisabeta a Angliei