În toate școlile din Capitală, simularea examenului de Evaluare Națională se desfășoară normal, profesorii care au anunțat că vor boicota testul întrucât Guvernul nu a găsit soluții la cererile lor fiind înlocuiți.
”Simularea examenelor de la Evaluarea Națională se va desfășura potrivit programului, după cum au anunțat directorii unităților de învățământ. Au fost găsite soluții în cazul profesorilor care au anunțat că nu vor participa la simulare”, a declarat, pentru Libertatea, purtătorul de cuvânt al Inspectorarului Școlar al Municipiului București, Marian Banu.
Secretarul general al FSLI, Cornelia Popa-Stavri, susține că simularea în Capitala se desfășoară normal întrucât au fost făcute presiuni asupra profesorilor, iar cei care au anunțat că nu vor participa la testare au fost înlocuiți.
„Nu sunt probleme în București, dar, de exemplu, în Ialomița, la Școala Aurel Vlaicu, abia acum inspectorul general negociază cu profesorii. La Călărași, copiii din ciclul primar au fost trimiși acasă, deși au stat acasă din cauza condițiilor meteo, ca să se poată organiza simularea. Asta este organizarea”, a declarat pentru Libertatea secretarul general al FSLI.
Și oficiali din Ministerul Educației spun că, din semnalele primite, simularea se desfășoară normal în majoritatea centrelor, dar că pot fi și acțiuni spontane, neraportate încă.
”Ministerul Educației monitorizează situația, prin inspectoratele școlare. Sunt peste 4.000 de centre în care este organizată similarea”, au precizat, pentru Libertatea, oficiali din MEN.
Aproape 180.000 de elevi din clasa a VIII-a sunt înscriși să participe la simularea testelor de la Evaluarea Națională 2018, care începe luni. Notele nu vor fi trecute în catalog. Prezența la testare este însă de mare folos elevilor, ei având ocazia să se familiarizeze cu atmosfera de examen și să-și verifice nivelul de pregătire la acest moment.
Duminică, FSLI a anunțat că în 1.100 de școli, simularea examenului va fi boicotată, iar profesorii nu vor intra în clase să împartă subiectele și să supravegheze elevii. Principalele nemulțumiri ale sindicatelor sunt legate de salariile din învățământ și de pensionarea cadrelor didactice.
Simularea Evaluării Naţionale 2018 la Limba română, clasa a VIII-a. Ce trebuie să știe elevii care susţin proba
”Simularea trebuie privită cu mare seriozitate. Elevii au posibilitatea să vadă care sunt rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial, să-și evalueze nivelului real de pregătire la care au ajuns în acest moment, astfel încât să intensifice pregătirea acolo unde mai au lacune. Recomandăm elevilor să nu lipsescă la probele care încep luni”, spune, pentru Libertatea, Sorin Spineanu-Dobrotă, director adjunct al Centrului Național de Evaluare și Examinare.
Organizarea simulării respectă strict procedura de organizare și desfășurare a examenului național
Astfel, există comisia județeană, respectiv aceea a Municipiului București, care va coordona organizarea și desfășurarea simulărilor. Aceasta este aceeași care se ocupă de organizarea și desfășurarea examenului național.
Probele au început la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, au fost distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli a fost permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Simulările se desfășoare în săli cu sisteme de supraveghere audio-video.
Subiectele de la simulare și baremele aferente vor fi postate, după finalizarea probei, pe site-ul www.subiecte 2018.edu.ro.
Tot acolo, elevii găsesc modele de subiecte pentru examenele naționale, dar şi subiectele de la simulările din anii precedenți.
Subiectele sunt elaborate de către specialiștii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro, și sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen și parcurse până la această dată.
Transmiterea subiectelor pentru simulare este asigurată de CNEE, care are și obligația de a informa inspectoratele școlare.
Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea.
Notele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați.
În același timp, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.
Comisiile din unitățile de învățământ în care se desfășoară simulările naționale au obligația să informeze telefonic, în cel mai scurt timp, comisiile județene, respectiv a municipiului București cu privire la eventualele nereguli care apar în procesul de transmitere a subiectelor pentru simularea națională.
Calendarul simulării Evaluării Naționale pentru clasa a VIII-a
5 martie – Limba și literatura română,
6 martie – Matematică
7 martie – Limba și literatura maternă.
Comunicarea rezultatelor este prevăzută pentru data de 16 martie.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!