Fostul spion rus le-a oferit copiilor pâine ca să hrănească rațele, fără să știe că a fost otrăvit cu un agent neurotoxic.

Este vorba despre trei băieiți, ei fiind duși la spital, unde li s-au făcut analize, după ce au intrat în contact cu fost agent. Sunday Mirror scrie că unul dintre copii ar fi mâncat pâinea oferită de Skripal.

Cadrele medicale se tem că micuții ar putea să fie și ei contaminați cu substanța chimică folosită pentru otrăvirea lui Skripal și a fiicei sale în vârstă de 33 de ani, Iulia. Incidentul a fost confirmat și de Ministerul Sănătății britanic.

Sursa citată arată că micuții voiau să hrănească rațele din Parcul Avon, situat în centrul orașului Salisbury.

„Una e să încerce cineva să-l ucidă pe Skripal, dar este altceva să fie implicați copii. Aceștia ar fi putut fi și ei otrăviți. Asta ne arată că oricine a recurs la acest gest, nu a fost preocupat de cine își va mai pierde viața”, a spus o un arpopiat al anchetei.


Fiul fostului ministru Ioan Avram Mureșan, Dan Mureșan, ar fi a lucrat pentru Cambridge Analytica

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News