Între răniți sunt zece copii şi un adolescent.

„Cauza a reprezentat-o probabil zgomotul copiilor”, a declarat luni un purtător de cuvânt al poliţiei, precizând că există dovezi privind producerea de tensiuni, în trecut, din cauza gălăgiei celor mici.

Un suspect în vârstă de 53 de ani este anchetat pentru vătămare corporală, după ce poliţia a găsit spray iritant în casa lui, în cursul percheziţiilor.

Bărbatul deţine un birou în clădirea în care a avut loc incidentul şi unde o comunitate religioasă a închiriat, de asemenea, spaţii pentru întâlniri, a explicat poliţia, potrivit dpa, citată de Agerpres.

Ancheta preliminară a stabilit că bărbatul s-a simţit deranjat de copiii care se jucau pe hol în timpul unei astfel de întâlniri religioase.

Nu sunt indicii privind o motivaţie xenofobă şi anchetatorii nu pornesc de la ipoteza că suspectul ar fi nutrit resentimente faţă de respectiva comunitate religioasă, a mai spus purtătorul de cuvânt al poliţiei.

Persoanele rănite au fost tratate la faţa locului de echipele de salvare.

Foto: Polizei Karlsruhe

 
 

Urmărește-ne pe Google News