Agresiunile sexuale continuă în germania. Potrivit autorităților, după prima zi a carnavalului de la Koln au fost depuse la poliție 22 de reclamații pentru insulte și agresiuni cu caracter sexual, acesta fiind un bilanț considerat mai degrabă „pozitiv” în orașul aflat încă sub șocul celor o mie de plângeri formulate de femei, victime în noaptea de Anul Nou a unor infracțiuni atribuite în mare parte unor bărbați migranți.
Anul trecut au fost semnalate doar nouă astfel de fapte, a precizat poliția din Koln (vestul Germaniei), subliniind că numărul mai mare de reclamații din acest an s-ar putea explica printr-o tendință sporită a victimelor de a anunța incidentele, după evenimentele din timpul Revelionului. Orașul Koln a fost zguduit în noapte dintre ani de un val de violențe, atribuite în majoritate migranților. Acestea, îndreptate îndeosebi împotriva femeilor, au șocat Germania și au crescut presiunea asupra cancelarului Angela Merkel, a cărei politică generoasă față de refugiați este tot mai criticată. După noaptea de Revelion au fost depuse peste 1.000 de plângeri.
În fiecare an se înregistrează circa 50 de delicte sexuale pe întreaga perioadă de desfășurare a carnavalului.
Carnavalul va dura până miercuri, Miercurea Cenușii, zi de penitență, care marchează începutul postului în tradiția catolică. Luni va fi apogeul carnavalului, atunci urmând să aibă loc parada a cărei primă ediție a fost organizată în 1823.