Acțiunea femeilor din PSD a fost depusă după publicarea unui articol pentru care, de altfel, miercuri, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis amendarea firmei care administrează site-ul Timesnewroman și autorilor cu 16.000 de lei.

Reprezentanții Timesnewroman au anunțat joi că vor contesta în instanță amenda primită de la CNCD, menționând că articolul de la care a plecat scandalul este o metaforă pentru servilismul din PSD.

”Vom contesta in justiţie această hotărâre, după ce vom primi motivarea deciziei CNCD. Oficial, CNCD nu ne-a comunicat încă nimic, am aflat din presă de decizia luată. TNR nu discriminează pe nimeni, obiectivul nostru este să producem umor de calitate şi suntem împotriva oricărei forme de discriminare. Textele noastre scrise de-a lungul timpul stau dovadă pentru asta. Articolul incriminat este o metaforă pentru servilismul din PSD. Este un pamflet care înfierează tare din PSD. El se referă la un congres PSD şi la toţi cei 4.000 de membri prezenţi, nu doar la cele cinci persoane care s-au considerat discriminate”, arată un comunicat al Timesnewroman.

Totodată, reprezentanții site-ului de umor transmit că li se pare cel puțin suspectă rapiditatea cu care s-a dat concluzia CNCD, după fix 21 de zile de la plângere, în condițiile în care ei au solicitat și au obținut amânarea audierii la CNCD cu 12 zile.

”Impresia noastră este că decizia era luată dinainte. Acest lucru este demonstrabil uşor în justiţie, anume că dorinţa CNCD-ului de a lua o decizie rapid i-a făcut să nu ţină seama de argumentele noastre. În aceeaşi zi, CNCD a luat două decizii, una referitoare la dosarul nostru, cu sesizare depusă în data de 4 aprilie 2018, şi alta referitoare la un dosar referitor la fapte săvârşite în data de 21.08.2017. Urgenţa era numai la noi. Este de reţinut că au luat amendă şi persoane care nu au legatură cu articolul. Mai mult, amenda a fost aplicată şi societăţii care administreaza site-ul, dar si administratorului societăţii respective. În acest caz, decizia CNCD a fost luată cu două voturi împotrivă, din totalul de opt votur”, mai scrie în comunicat.

Timesnewroman acuză că este greu să creadă în corectitudinea unui organism precum CNCD, care se află sub controlul Parlamentului României.

”Mai ales că politicul este cât se poate de implicat în amendarea noastră. Dar avem încredere că justiţia din România va trata serios această problemă şi va anula decizia CNCD. Libertatea de exprimare este bunul cel mai de preţ, mai ales în condiţiile asaltului politic asupra instituţiilor democratice din România. Şi e de datoria noastră să luptăm pentru acest drept!”, au adăugat reprezentanții Timesnewroman.


Proiect de modificare a calculului stagiului de cotizare la pensie: Să se ia în calcul concediile medicale, studiile universitare, armata, concediile de creștere copii

 
 

Urmărește-ne pe Google News