Preşedintele PSD a lansat noi atacuri la adresa lui Klaus Iohannis, după ce şeful statului a criticat guvernarea şi a cerut demisia Vioricăi Dăncilă din funcţia de premier.
„Ultima ameninţare a lui Klaus Iohannis la adresa prim-ministrului Viorica Dăncilă este continuarea unui plan, unui set de acţiuni ale preşedintelui îndreptate împotriva Guvernului. Orice acţiune care nu e pe placul preşedintelui este atacată, subminată, atacată, chiar sabotată. Ne aducem aminte că în 2015, preşedintele a insistat şi a făcut presiuni la Victor Ponta să-şi dea demisia. A ieşit şi a spus că a fost nevoie să moară oameni ca să vină această demisie. Iar acea demisia a fost rezultatul unui dosar politic, unui fals judiciar, care s-a dovedit. Ne punem întrebarea legitimă cu această nouă campanie de insistenţe a demisiei prim-ministrului Dăncilă: ce ne mai pregăteşte domnul Iohannis şi ai lui pentru a se întâmpla aceasta demisie?”, a declarat Liviu Dragnea, la începutul şedinţei BPN al PSD.
Preşedintele social-democraţilor a menţionat criticile aduse de şeful statului în legătură cu vizita Vioricăi Dăncilă la Vatican şi „minciunile spuse despre rezultatele economice”.
Amintim faptul că fostul premier Victor Ponta a spus, în martie, că momentul demisiei sale de la Guvern a fost unul în care Liviu Dragnea „l-a minţit”. „Faptul că am demisionat după Colectiv, când Dragnea se înțelesese cu Iohannis să îmi retragă sprijinul politic ca să îl pună pe Vasile Dâncu premier nu are rost să îmi reproșezi mie. Dragnea m-a minţit. Eu mi-am dat demisia, el nu”, a scris Victor Ponta, pe Facebook, în urmă cu două luni.
Klaus Iohannis i-a cerut demisia premierului Viorica Dăncilă în repetate rânduri, în primul rând din cauza rezultatelor economice.
Citeşte şi: VIDEO / Sezonul și maratonul. Bogdan Nicolai, scenaristul de la Vocea României, aleargă ca să fie un om mai bun
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!