Un om de stat precum și o politică de stat stau pururi deasupra partidelor, încât idealul unui om de partid este opus celui de om de stat„, şi-a început Eugen Teodorovici pledoaria, citându-l pe Mihai Eminescu.

Şi după ce ministrul de Finanţe a citat din clasici, liberalii au spus că discuţiile pe Pilonul II de pensii sunt ca într-un film.

„Cum să furi un Pilon»„, în producţia PSD, scenariu şi regia Darius Vâlcov. Personaje negative – Soroş”, a spus deputatul PNL Lucian Heiuş.

Referitor la reproşurile aduse în textul moţiunii, ministrul de Finanţe le-a catalogat drept „lipsite de substanţă, de profesionalism şi de eleganţă”.

„Subiectul finanţelor e tratat într-un mod lipsit de eleganţă şi de profesionalism şi de substanţă. Nu privesc nici măcar cu surprindere demersul dumneavoastră. Autorii moţiunii mă asociază cu un demers al PNL, ceea ce e cel puţin forţat.  Am susţinut nu persoane, nu partide, ci obiective în interesul statului. Ar fi trebuit ca autorii să vină cu propuneri şi să lase deoparte jocul şi circul. Moţiunea îmi atribuie luări de poziţie. Nu credeam că lupta politică poate schimonosi în aşa fel o atitudine.  Un text de moţiune care subliniază lipsa de pregătire. Este doar un exerciţiu de imagine”, a spus Teodorovici, în faţa plenului Camerei Deputaţilor.

PMP a reproşat social-democraţilor că sunt mai preocupaţi de organizarea de mitinguri împotriva justiţiei şi de susţinere a Vioricăi Dăncilă, în loc de finanţe şi infrastructură.

Ne-am dat seama cine este mama lui Bulă şi unde lucrează„, a spus, în plen, deputatul PMP Adrian Todoran.

Acum că v-aţi cablat la creierul-mamă, mai aveţi opinii?„, l-a întrebat, retoric, deputatul PNL Pavel Popescu pe Eugen Teodorovici.

 

La final, ministrul de resort le-a cerut liberalilor să adopte un pact fiscal, ” ca un semnal de coerenţă, un mesaj de eficienţă şi responsabilitate”.

În textul moţiunii, liberalii îi cer lui Eugen Teodorovici să nu accepte ca  Pilonul II de pensii să devină opţional şi ulterior să fie desfiinţat.

“Vă solicităm să nu vă mai prefaceţi că nu ştiţi, că nu pricepeţi, că nu cunoaşteţi că Guvernul urmăreşte să elimine pensiile obligatorii administrate privat! Pseudo-simulările pe care le tot invocaţi că se fac sau se vor face la Ministerul Finanţelor nu urmăresc varianta cea mai bună pentru sustenabilitatea în viitor a pensiilor, ci modul în care reuşiţi să peticiţi mai repede bugetul, care arată ca un şvaiţer. Ştim că nu sunteţi nici ministrul muncii şi nici prim-ministru, ca să vă atribuim competenţe în domeniul pensiilor. Cu toate acestea, ştim cu toţii că banii pentru pensii, pentru ca acestea să poată fi plătite, trebuie să existe în buget, lună de lună”, se arată în moțiune.

„Nu se pune problema unei naţionalizări. Orice speculaţie creează suspiciuni în rândul oamenilor”, a răspuns Teodorovici.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News