În luna aprilie, preşedintele american Joe Biden a anunţat „Uniting for Ukraine” („Uniţi pentru Ucraina”), un program care o oferă o modalitate de intrare pentru ucrainenii interesați să vină în SUA pentru o perioadă temporară.
Programul prevede ca ucrainenii care doresc să intre în SUA să fie sponsorizați de un cetățean american sau de o persoană fizică, inclusiv de organizații de relocare și organizații non-profit.
De asemenea, pentru a fi eligibili, solicitanții trebuie să fie supuși unor verificări și controale de securitate riguroase, inclusiv unei verificări biografice și biometrice, să aibă schema de vaccinări completă și să îndeplinească alte cerințe de sănătate publică, inclusiv să primească vaccinul împotriva COVID-19.
Până pe data de 31 mai, Serviciile pentru Cetățenie și Imigrare ale SUA au primit peste 42.000 de cereri din partea solicitanților care au fost de acord să sprijine ucrainenii, potrivit potrivit Departamentului pentru Securitate Internă. Peste 5.800 de ucraineni au sosit în SUA în cadrul acestui program. După ce primesc autorizația, ucrainenii au la dispoziție o perioadă pentru a cumpăra un bilet de avion și a călători în SUA.
Administrația președintelui Joe Biden s-a angajat să accepte până la 100.000 de refugiați ucraineni.
Foto: EPA
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia