23 august, de la Mihai Viteazul la Mihai I

Concomitent, mareşalul a negociat în secret cu Stalin (foto) ieşirea din război, însă tratativele duse de Mihai I au avut câştig de cauză. La 23 august, România a întors armele împotriva Germaniei, iar Antonescu a fost arestat.
 
 

Dacă nu întorceam armele, nu luam înapoi Ardealul de la unguri

A greşit atunci politica externă românească? Au trădat atunci regele Mihai şi clasa politică România în favoarea ruşilor? Istoricii spun că nu! “România nu a devenit un teatru de război aprig, aşa cum s-ar fi întâmplat dacă ar fi rămas loială lui Hitler (foto). De asemenea, s-a reuşit, în acest fel, redobândirea părţii pierdute din Ardeal în favoarea Ungariei, în urma Dictatului de la Viena, ceea ce, dacă rămâneam alături de Hitler, ar fi fost puţin probabil să se întâmple.
În ceea ce-i priveşte pe englezi şi pe americani, ei au avut un interes deosebit pentru Grecia şi Polonia, România fiind pentru ei, în acel moment, total neinteresantă”, susţine istoricul Dan Falcan (foto). Această zi, a întoarcerii armelor, a devenit, în 1948, ziua naţională a României şi aşa a rămas până după căderea regimului comunist. Din 2011, 23 august este Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului.
 

Recomandări

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

În 1595, turcii au atacat, la Călugăreni, de foame!

Însă 23 august mai are o semnificaţie, despre care puţini ştiu, căci aproape s-a pierdut în negura istoriei. E ziua bătăliei de la Călugăreni. Dar s-o luăm cu începutul… Imediat după urcarea pe tron, Mihai Viteazul a dus o amplă campanie de eliberare de sub turci, în contextul în care în 1594 a luat fiinţă Liga Creştină condusă de Imperiul Habsburgic. Rudolf al II-lea era, la acea vreme, împărat doar cu numele, de aceea s-a gândit că o cruciadă antiotomană i-ar întări poziţia în zonă şi a încurajat unitatea de acţiune a celor trei ţări de pe teritoriul fostei Dacii. Mihai Viteazul, domnul Munteniei, şi Aron Vodă, domnul Moldovei (fiul lui Alexandru Lăpuşneanu, poreclit de boieri “cel cumplit”), au pornit campanii militare antiotomane la Bucureşti şi Iaşi, Giurgiu, Brăila, Hârşova, Târgul de Floci, Silistra, Putineiu, Stăneşti, Şerpăteşti, Rusciuc, Tighina (Bender), Chilia, Cetatea Albă şi Ismail. Cum cele trei ţări ale fostei Dacii erau în acel moment “cămara cu alimente” a Imperiului Otoman, în special a Constantinopolului, trupele aflate pe frontul din Ungaria, care la vremea respectivă se afla sub ocupaţie turcească, au început să simtă privaţiunile.
“Este un exemplu despre cum foamea poate grăbi un război, cu urmări imprevizibile”, ne-a spus istoricul Dan Falcan. În acest context, marele vizir Serdar Ferhad Paşa a pornit cu oastea împotriva Ţării Româneşti şi Moldovei, pe 27 aprilie 1595. A început prin a construi un pod pentru a-şi trece armata în Ţara Românească, dar din 7 iulie 1595 a fost înlocuit de marele vizir octogenar Koca Sinan Paşa ( foto ) , care a pornit spre Dunăre.

Recomandări

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Domnitorul român a făcut prăpăd printre otomani

Mihai Viteazul a încercat să împiedice trupele otomane să treacă fluviul şi a pornit ofensiva, atacând fulgerător Nicopole, unde a nimicit o oaste formată din 1.300 de oşteni şi a distrus 1.000 de corăbii.
De aici, un corp de oaste s-a îndreptat spre Vidin, care a fost ars, iar altul, spre Turtucaia, unde a făcut praf citadela. În urma acestei campanii, au fost transmutaţi în Ţara Românească 16.000 de creştini. Pe data de 11 august, Sinan Paşa a ajuns la Rusciuc, iar la 14 august a început trecerea Dunării pe un pod de vase spre Giurgiu. Pe 22 august 1595, cele două oşti se aflau la o distanţă mică una de alta, la Călugăreni.
Bătălia s-a dat în data de 23 august, iar încleştarea a rămas indecisă, deşi românii au capturat steagul cel mare al turcilor şi au omororât mai multe paşale. Mihai s-a retras spre nord, unde a primit ajutoare militare din Transilvania şi Moldova, apoi a reluat lupta şi a eliberat Muntenia în totalitate. În decembrie 1596, Poarta otomană i-a trimis recunoaşterea de domnie. De-acum, avea linişte la Dunăre şi putea să-şi pregătească trupele pentru a intra în Transilvania…
 

Urmărește-ne pe Google News