Deși e prematur ca anchetatorii să se pronunțe, există unele indicii care ar putea conduce către o pistă gravă. Un criminal în serie. Și asta pentru că, dacă privim întregul tablou al celor trei morți, există câteva elemante commune: Avem de-a face cu victime care au aceeași ocupație și decesele au survenit în același loc. Paznicii erau de vârste apropiate și cadavrele au fost ascunse.
Nu există urme de cuțit sau de topor
Descoperirea şocantă a fost făcută în luni dimineaţă, după ce bărbaţii, paznici la fabrica de ciment din sectorul 6 al Capitalei, nu au mai venit la schimbul de tură. După căutări care au durat mai mult de o oră, trupurile celor doi au fost găsite în subsolul clădirii pe care o păzeau, într-un loc în care, teoretic, nu aveau ce să caute.
“Unul dintre cadavre era acoperit de o folie de plastic care atârna pe un perete. Deocamdată, la o primă examinare, nu s-au constatat urme de cuţit sau de topor pe trupurile celor două victime. Autopsia va stabili cauza exactă a decesului celor două persoane. În acest moment, excludem varianta unei crime urmate de sinucidere. Cel mai probabil au fost ucişi”, au declarat, pentru Libertatea, surse judiciare.
Ciudat este că, în acelaşi loc, în urmă cu un an, un alt paznic a murit în fabrica de ciment. Ilie Alexandru făcea zilnic naveta din comuna giurgiuveană Ogrezeni până la locul de muncă. El a intrat în tură pe data de 13 august şi nu s-a mai întors niciodată acasă. Familia a reclamat dispariţia la Poliţie, iar trei zile mai târziu oamenii legii au început căutările în curtea firmei. Nu l-au găsit, abia după o lună trupul intrat în putrefacţie a fost descoperit sub nişte crengi.
Autopsia făcută de legişti nu a putut stabili, din cauza perioadei ce a trecut de la moartea bărbatului la descoperirea cadavrului, dacă omul a fost sau nu ucis. Astfel că, în acest moment, cazul nu este elucidat.
Ipotezele lui Dan Antonescu, specialist criminolog
“În acest stadiu al anchetei, este prematur să facem speculaţii cu privire la mobilul şi modul în care au fost comise faptele. Fără a avea prea multe informaţii, se pot emite câteva ipoteze. Unu: amândoi paznicii au deranjat pe cineva care ar fi urmat să comită un furt de mare anvergură. Doi: un mobil bizar, poate fi chiar un fost angajat care, nedreptăţit sau frustrat, s-ar răzbuna pe cei care i-au luat locul. Trei: o crimă, în care vizată era o singură persoană, iar cealată victimă este una colaterală pentru a nu exista martori. Aici, la ultima ipoteză intră răzbunarea, reglarea de conturi, dispute sentimentale şi orice alt motiv care se regăseşte în marea paltă de motive pentru comiterea unor astfel de fapte”, a declarat, în exclusivitate pentru Libertatea, Dan Antonescu, fost şef al Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei.
CITEȘTE ȘI:
- FOTO&VIDEO/ Doi paznici de la o fabrică de ciment din Bucureşti, omorâţi şi înfăşuraţi în folii de plastic. Familia: „Noi a trebuit să sunăm firma, să aflăm dacă știu ceva de ei”
- Crimă trasă la indigo. Un alt paznic a fost găsit mort la fabrica de ciment în care au fost descoperite cadavrele a doi bărbaţi, înfăşurate în folii de plastic
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro