Din primele cercetări, tânărul de 38 de ani a mers marți la pescuit, la o baltă din Biliești, împreună cu doi prieteni. La un moment dat, tânărul s-ar fi  ridicat de lângă amicii săi și ar fi plecat spre pădure. Pentru că nu mai revenea, prietenii au plecat în căutarea lui.

Ulterior, ei le-au spus anchetatorilor că și-au găsit prietenul căzut, într-o baltă de sânge, inconștient.

Focșăneanul a fost adus la Spitalul Județean din Focșani în comă profundă, iar medicii au constatat că suferise un anevrism. De asemenea, avea un traumatism la cap, însă avea și urme că a consumat droguri.

În urma analizelor făcute la spitalul din Focșani, s-a stabilit că focșăneanul fumase cannabis. Nu se știe, deocamdată, dacă bărbatul a intrat în comă în urma consumului de droguri ori din motive medicale.

Din cauza stării grave în care se afla, el a fost transferat la Institutul de Boli Cerebro-Vasculare din București, unde medicii încearcă să-l salveze.

Totodată, polițiștii fac cercetări pentru a stabili împrejurările evenimentului, dar și de unde aveau tinerii droguri asupra lor.

Citește și: Tatăl româncei moarte în Republica Dominicană acuză familia iubitului tinerei: „L-au ținut 16 ore ascuns!”

Google News Urmărește-ne pe Google News