24 de mașini noi pentru pompierii români au fost achiziționate recent. Din cauza că au la dispoziţie aproape doar maşini vechi de 20 sau chiar 30 de ani, pompierii pierd timp preţios la fiecare intervenţie. „Le reparăm, le cârpim. Ele au apărut după cutremur, acel model, şi a fost un model reuşit chiar dacă nu a fost aşa de frumos, au fost nişte maşini reuşite, dar sunt depăşite şi moral”, spune Cristian Sale, şef serviciu tehnic IGSU, potrivit Digi 24.

24 de mașini noi pentru pompierii români și 52 de microbuze

„Este prima dată când aducem maşini de 9 tone şi care înlocuiesc maşinile vechi de pompieri care au o vechime de zeci de ani care aveau capacitatea de 9 mii de litri. Este un pas extrem de important, mai ales în zonele în care lipsesc hidranţii, unde lipsesc surse de apă”, spune Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. Tot pentru intervenţiile ISU au fost cumpărate şi 52 de microbuze. „Autospecialele de transport efective cu 17 locuri, 52 de bucăţi. Pe parcursul exerciţiului seism 2016 am identificat ca problematică necesitatea asigurării transportului efectivelor din ţară către zonele afectate”, spune Ovidiu Vasilică, șeful IGSU.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News