Teresa Saunders (49 de ani), din Leiton, a sunat, ieri dimineaţă, la pompieri şi a anunţat că o pisică plânge pe acoperişul unei clădiri de 12 metri înalţime. Cea mai apropiată secţie de pompieri specializaţi în ”lucru la înălţime” se află în Suffolk, la 65 de kilometri distanţă. Nu mai puţin de 5 maşini şi 25 de pompieri au parcurs în grabă distanţa de 65 de kilometri pentru a salva pisica, spre disperarea plătitorilor de taxe. ”Dacă în această perioadă s-ar fi petrecut ceva cu adevărat grav şi era nevoie de ajutor lor?”, au întrebat oamenii, intrigaţi de amploarea operaţiunii. Deşi pare nejustificată, acţiunea are acoperire legală. ”Am repectat normele de lucru în siguranţă la înălţime”, s-au apărat cei 25 de pompieri.
Cu adevărat hilar a fost însă faptul că pisica s-a speriat de pompieri şi s-a dat singură jos de pe acoperiş.

 
 

Urmărește-ne pe Google News