Data de 26 ianuarie, în care era sărbătorită ziua de naștere a „Tovarășului Nicolae Ceaușescu”, era marcată în presa aflată sub controlul total al regimului comunist de pagini întregi de elogii și gânduri de recunoștință la adresa acestuia.

Indiferent de ziarele de atunci, toate erau obligate să scrie la superlativ și să-i dedice pagini întregi lui Ceaușescu. Chiar și ziarele de sport o făceau, nu doar cele generaliste.

Pe 26 ianuarie 1989, ultima zi pe care și-a sărbătorit-o, cotidianul „Sportul” titra următoarele:

„Împreună cu întregul popor, sportivii vă urează din inimă, la mulți ani, iubite tovarășe Nicolae Ceaușescu!”. Dar și „sentimente de aleasă stimă și prețuire, de caldă recunoștință pentru strălucitul conducător al partidului și al țării”.

Prima pagină a ziarului „Sportul” din 26 ianuarie 1989. Foto: arhiva GSP

Daniela Silivaș (triplă campioană olimpică la gimnastică în 1989), Ion Boicu (antrenorul principal al lotului feminin de canotaj) sau Aurel Dobincă (președintele clubului Olimpia București) toți transmiteau mesaje pentru „ani de mari împliniri” și „spre un înalt obiectiv al performanței” pentru „deplină angajare”.

Nu lipsea de pe prima pagină poza dictatorului, dar și un „vibrant și unanim omagiu ctitorului României socialiste”, un text asumat de întreaga redacție.

„Prețuire față de cel mai vrednic dintre fiii și cârmacii neamului”

„În inimile tuturor cetățenilor patriei această zi de 26 ianuarie, zi aniversară, revarsă generos adânci vibrații sărbătorești, gânduri și simțăminte de aleasă stimă și prețuire față de cel mai vrednic dintre fiii și cârmacii neamului, ctitor de Țară nouă, tot mai prosperă și strălucitoare sub soarele socialismului și zorii comunismului, față de secretarul general al partidului, președintele Republicii, tovarășul Nicolae Ceaușescu”, scria ziarul „Sportul”.

Este ziua în care întreaga națiune aduce cu entuziasm și bucurie fierbintele său omagiu conducătorului iubit, care-l călăuzește cu înțelepciune și curaj pe drumul de glorie al noi sale istorii, spre piscurile cele mai înalte ale civilizației, demnității, progresului și bunăstării

ziarul Sportul, 26 ianuarie 1989

Mai mult, pe prima pagină a ziarului, de pe 26 ianuarie 1989, era dedicată și o poezie lui Ceaușescu.

Un Om semeț, de-aleasă, mândră fire / În fruntea țării mândri l-am ales / Suprem stegar al vrerii de-mplinire / De demnitate pace și progres


prima strofă a poeziei semnată de Ion Segărceanu

„Marelui erou al României, din inima întregului popor”

Conform celor de la site-ul Amintiri din Comunism, în 1989, ultimul an în care şi-a aniversat ziua de naştere, n-au lipsit însă titlurile roşii „Opera revoluţionară a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, contribuţie de înaltă valoare la progresul multilateral al patriei, la afirmarea idealurilor socialismului”, „Unitatea întregului popor în jurul secretarului general al partidului, preşedintele ţării, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, chezăşie a dezvoltării puternice, multilaterale a României socialiste”, „Marelui erou al României, din inima întregului popor, urarea fierbinte La mulţi ani”.

Schimbăm ziarul, dar omagiile rămân. Scînteia, organ al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, titra pe capul de ziar cu litere mari și culoare roșie: „Unitate întregului popor în jurul secretarului general al partidului, președintele țării, tovarășul Nicolae Ceaușescu”.

În ziarul Scînteia de pe 26 ianuarie 1989 apărea și mesajul de „La mulți ani” din partea lui Mihai Gorbaciov. Sursa: Sorin Șerb/Europa Liberă

Poza tovarășului era și aici prezentă, alături de un text „din adâncul inimilor, tovarășului Nicolae Ceaușescu”, al cărui titlu era „Profundă dragoste și stimă, fermă angajare revoluționară”.

Conform unui articol publicat de Sorin Șerb (autor al volumului „Ceaușescu, ultimul an”) pe site-ul postului Europa liberă, în Scînteia de pe 26 ianuarie 1989, actorul Radu Beligan a scris un text în care evoca Plenara din noiembrie 1988: „În amintirea noastră afectivă stăruie încă ecoul acestei clipe de istorie, constituite într-un monumental document”, dar și scriitorul Eugen Barbu care scria despre „eroul păcii”.

Și la Scînteia Tineretului se scria în același ton elogiativ despre Ceaușescu. Unul dintre autori, Irimie Străuț, vorbea despre „un om pentru țară” versificând „Spre viitorul comunist urcăm în zbor / Înscris în inimă-i al nostru legământ / Pe Nicolae Ceaușescu să-l urmăm / Zidind o tară-a păcii pe pământ”.

Un alt autor, Carmen Focșa, scria un alt poem: „Ocrotitoare brațe înconjură o țară / Și-n cuget precum steagul de pace ridicat / Deasupra lumii astăzi, pentru întâia oară / De către cel drag nouă, român, erou, bărbat”.

Film documentar la TVR: „Marelui fiu al patriei – înaltul omagiu și recunoștință întregului popor”

Și nu doar ziarele dedicau spații largi de ziua lui Nicolae Ceaușescu. O făceau inclusiv postul public de televiziune și cel de radio.

Pe 26 ianuarie 1989, după Telejurnalul de la 19:00, a urmat documentarul „Marelui fiu al patriei – înaltul omagiu și recunoștință întregului popor”, apoi de la 19:45 „Imn pentru conducătorul țării”, un spectacol literar-muzical coregrafic.

Ziua nu se încheia cu una, cu două de ziua tovarășului. A urmat pe micile ecrane „Cu poporul, pentru popor”, un film producție a Casei de Filme Cinci, în regia lui Gheorghe Vitanidis. Cele trei programe dedicate lui Ceaușescu erau color!

La radio se urma același registru, fiind „o sărbătoare scumpă întregului popor”. După radiojurnal și revista presei a urmat de la ora 10:05 „La multi ani, părintelui iubit. Omagiu în vers și cântec pionieresc dedicat celui mai iubit prieten și îndrumător al tinerei generații”.

Apoi, peste o oră s-a difuzat un „vibrant omagiu marelui conducător al națiunii noastre. Unitatea și coeziunea întregului popor în jurul partidului, al secretarului său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu, factor fundamental al făurii societății socialiste multilateral dezvoltate”.

11 luni mai târziu, pe 25 decembrie, Nicolae și Elena Ceaușescu aveau să fie executați la Târgoviște, în plină revoluție română și prăbușire a regimului comunist.

foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News