Cele mai bogate 12 familii din Romania reusesc sa acumuleze o avere fabuloasa. Conform revistei Capital, care se pregateste sa lanseze pe piata editia din acest an a deja celebrului Top 300, “clanurile” romanesti aduna impreuna nu mai putin 2,7 miliarde de dolari. Libertatea va prezinta astazi opt dintre cele mai puternice familii care fac afaceri importante pe teritoriul tarii noastre. Paul Badea
Familia Paunescu: 830-850 milioane $
Zona imobiliara a fost, in ultima perioada, preferata familiei Paunescu. Au fost cumparate terenuri atat in Bucuresti, cat si in aproape toate orasele importante, investitiile in acest domeniu fiind de peste un miliard de euro. De asemenea, casa de productie a grupului a realizat filmul “Moartea domnului Lazarescu”, pelicula ce a inregistrat un mare succes.
Familia Nasui: 100-105 milioane $
Avand drept principal obiect de activitate telecomunicatiile, familia Nasui a intrat si pe piata imobiliara, prin construirea unor depozite. Început in urma cu doi ani, proiectul este inca in curs de desfasurare, valoarea totala a investitiei fiind de circa zece milioane de euro.
Familia Sucu: 110 -150 milioane dolari
Desi cei doi se afla inca in proces de divort, detin impreuna participatii in compania Mobexpert. O mare parte din investitiile de 20 de milioane de dolari din acest an s-au axat pe extinderea retelei de magazine, fiind finalizata si investitia de 15 milioane de euro in Galeria Mobexpert din Baneasa.
Familia Adamescu: 350-400 milioane $
Membrii familiei Adamescu au afaceri in diverse domenii de activitate. Dan Grigore Adamescu, impreuna cu fiul sau Bogdan Alexandru, este proprietarul grupului Nova Trade, iar Carmen Palade Adamescu, impreuna cu fiul sau Rani Palade, este proprietara grupului Tycoon, care opereaza pe piata imobiliara
Familia Voiculescu – 500 milioane dolari
In 2005 cifra de afaceri pe intregul grupul Voiculescu a fost de 320 de milioane de dolari, profitul net depasind 14 milioane de dolari. Investitiile facute de familia Voiculescu in perioada 2005 – 2006 au fost de aproximativ 34 de milioane de dolari. Printre cele mai importante realizari din audiovizual ale grupului Voiculescu, din ultima perioada, se numara lansarea postului TV “Euforia”, dezvoltarea postului de stiri “Antena 3” si pregatirea pentru lansarea postului “Antena 2”.
Familia Fughina: 65-66 milioane $
Prioritatea celor doi soti a fost extinderea lantului de magazine Ultra PRO Computers, ce avea 80 de locatii la sfarsitul anului 2005, ponderea acestora in cifra de afaceri a companiei fiind de 45%. În cadrul depozitului central al grupului K Tech – Ultra PRO a fost deschisa si o linie de asamblare de calculatoare.
Familia Talpes: 60 milioane $
Softwin vizeaza extinderea pe pietele australiana si americana cu produsul educational Intuitex. De asemenea, solutia de securitate BitDefender, ce cuprinde 50 de produse, va fi lansata, la inceputul anului viitor, pe piata asiatica. Pe langa IT, Talpes a cumparat si cateva actiuni la clubul de fotbal Rapid.
Familia Murad: 70-75 milioane $
Dupa vanzarea hotelului Select din Mamaia, pentru doua milioane de dolari, familia Murad a investit in dezvoltarea proiectului Coral Beach din Navodari. Mohamad Murad intentioneaza sa construiasca un hotel si in Predeal, in acest scop fiind deja achizitionat un teren de 5.000 de metri patrati.
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!