Printre arestaţi se află şi fostul secretar general în MAI Laurenţiu Mironescu. O a 29-a persoană a primit mandat de arestare în lipsă. În acest caz mai este cercetat în libertate şi senatorul PDL Mircea Banias. Demnitarul nu are voie să părăsească ţara.
Cele 28 de persoane reţinute miercuri în cazul Portului Constanţa au primit mandate de arestate preventivă. Totodată, anchetatorii au cerut emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele unui cetăţean libanez, intermediar vamal, acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat sau de sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup şi dare de mită, în formă continuată.
Decizia Secţiei penale a instanţei supreme nu este definitivă şi poate fi contestată. Arestaţii sunt învinuiţi pentru contrabandă şi evaziune fiscală.