Una dintre victime a fost bebeluşul unei tinere din Tanzania. Familia fetei i-a spus acesteia să îşi îmbrace fetiţa în negru şi să o lase singură, într-o colibă. Mama copilului nu a înţeles de ce, dar s-a supus. Câteva ore mai târziu au apărut mai mulţi bărbaţi necunoscuţi. Ei au tăiat picioarele copilului şi gâtul acestuia, apoi au turnat sângele într-un bol şi au băut din el, a povestit membra Parlamentului Tanzanian, Al-Shaymaa Kwegyir, implicată activ în combaterea acestor crime.

Kwegyir a mai spus că autorii acestor crime spun că sunt vraci şi caută să obţină părţi din corpurile albinoşilor pentru a efectua ritualuri magice. „Cineva din familie care are legături cu un astfel de medic-vrăjitor îl va ajuta pe acesta să pună la cale răpirea sau crima. Aceste crime au la bază ignoranţa şi lăcomia. Mâna unui albinos se vinde cu 1.200 de lire sterline”, a adăugat Kwegyir.

Guvernul tanzanian a luat măsuri pentru a proteja populaţia de albinoşi, însă crimele nu s-au oprit de când a fost identificat primul caz, în urmă cu un an.  Crimele sunt alimentate de credinţele puternice ale tanzanienilor, care apelează la vraci şi cred că albinoşii sunt fie blestemaţi, fie cu puteri supranaturale, notează The Guardian.

Societatea Tanzaniană a Albinoşilor, una din cele mai vechi asociaţii de albinoşi din Africa, ale cărei baze au fost puse în anii 80, se simte lipsită de apărare în faţa atacurilor.  „Oamenii care ne omoară sunt vraci sau agenţi care lucrează pentru aceştia. Ceea ce se întâmplă este nebunie şi este oribil”, a spus liderul asociaţiei, Ernest Kimaya.

Cotidianul Daily News a scris, săptămâna trecută, despre arestarea unui pescar din zona lacului Tanganiyka, care a vrut să-şi vândă soţia unor oameni de afaceri din Congo, pentru 2.000 de euro. Peste 170 de persoane, majoritatea vraci, au fost arestate în Tanzania în ultimul an. Dintre acestea, 53 sunt încă în custodia poliţiei.

Kimaya estimează că în Tanzania locuiesc aproximativ 370.000 de albinoşi.

 „Guvernul a dat ordin ca poliţiştii să facă un recensământ al albinoşilor, pentru a şti câţi suntem. Ei au fost sfătuiţi să coopereze cu sătenii, să îi protejeze şi să escorteze copiii la şcoală. Este un mare pas înainte, dar avem nevoie să înceapă urgent demersurile legale ale procurorilor, pentru ca tanzanienii să nu mai audă de asemenea nedreptăţi”, a conchis Kimaya.

 
 

Urmărește-ne pe Google News