Autoritățile italiene au descoperit 29 de milioane de doze din vaccinul AstraZeneca, depozitate la un punct de finisare a flacoanelor din țară, scrie cotidianul La Stampa, miercuri.
Ziarul italian – care şi-a intitulat articolul „AstraZeneca ascunde 30 de milioane de doze în Italia” – precizează că este vorba despre o cantitate pentru care se luptă Bruxellesul şi Londra.
Potrivit ziarului italian, dozele proveneau cel mai probabil de la fabrica AstraZeneca din Olanda. La Stampa citează surse UE care spun că dozele erau destinate pentru exportul către Marea Britanie. Dar exporturile au fost oprite după ce Bruxelles-ul a introdus un mecanism de restricționare a vaccinurilor din UE către alte destinații.
Însă AstraZeneca a precizat că destinatari sunt chiar statele membre UE, precum și țările cu venituri mici, din programul umanitar COVAX, potrivit Financial Times.
La o întâlnire cu parlamentari europeni, marți, directorul general al departamentului pentru sănătate și siguranță alimentară al Comisiei UE, Sandra Gallina, spusese că din cunoștințele ei, nicio doză de AstraZeneca nu a mai părăsit UE, după ce un transport către Australia a fost blocat acum două săptămâni.
La Stampa scrie însă că AstraZeneca nu a alertat autoritățile UE cu privire la existența dozelor, care au fost stocate într-o uzină din orașul italian Agnani.
Dar după o vizită la fabrica din Olanda, comisarul european pentru Piață Internă Thierry Breton s-a interesat unde anume ajung dozele produse acolo și a alertat autoritățile italiene.
Descoperirea vine într-un moment în care AstraZeneca este criticată de oficialii de la Bruxelles pentru reducerea substanțială a livrărilor destinate statelor membre.
Comisia Europeană se pregătește acum să introducă noi reguli care să limiteze exporturile de vaccinuri din UE, pentru o perioadă de șase săptămâni.
Mecanismul vizează țări precum SUA sau Marea Britanie, care primesc doze fabricate în UE, dar nu exportă înapoi vaccinuri fabricate pe propriul teritoriu.
Măsurile urmează să fie anunțate miercuri, înaintea unui summit virtual al liderilor UE, ce va avea loc joi și vineri.