Orădeanul a fost internat în spital pe 16 ianuarie, fiind diagnosticat de medici cu pneumonie infiltrativă bilaterală. De asemenea, bărbatul suferea și de hepatită cronică cu virus B și nu fusese vaccinat antigripal.
La două zile de la internare, medicii au primit confirmarea că bărbatul s-a îmbolnăvit de gripă.
„Evoluţia cazului a fost oscilantă, pacientul a decedat azi, 23 ianuarie 2019, ora 1.35 (la secţia ATI a spitalului menţionat)”, se arată în comunicatul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bihor, citat de Ebihoreanul.
Reprezentanții DSP Bihor au dat detalii și despre starea copilașului de trei ani, din Oradea, care a fost contaminat cu virusul gripal săptămâna trecută.
„Persoana a fost internată la Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea în data de 10 ianuarie 2019 cu diagnosticul: miozită virală, neutropenie cronică, IACRS. Starea clinică a pacientului este bună. Pacientul a fost externat în data de 16 ianuarie 2019″, a mai transmis DSP Bihor.
În judeţul Bihor au fost confirmate trei cazuri de gripă, primul fiind al unui bărbat de 38 de ani, localitatea din Hidişelul de Sus.
Marți, o femeie de 75 de ani din județul Caraș-Severin a murit din cauza gripei.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea a afirmat, zilele trecute, că România este în pragul unei epidemii de gripă.
„Suntem în pragul unei epidemii de gripă, având în vedere că săptămâna trecută numărul cazurilor de gripă a depăşit numărul cazurilor estimate. Săptămâna trecută a fost săptămâna epidemică. Dacă trei săptămâni la rând ne confruntăm cu acest tip de săptămâni (epidemice – n.r.), atunci suntem în epidemie, dar, da, suntem în pragul unei epidemii în acest moment„, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, pentru Agerpres.
Află cum deosebești gripa de răceală, dar mai ales în ce condiții se declară epidemie de gripă!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro