În vreme ce colecţionarii de artă se aşteptau ca “bătaia” să se poarte pe tablouri semnate de pictori ca Picasso sau Paul Gauguin, sculptura lui Constantin Brâncuşi, “Madame L.R.”, a fost una dintre cele mai disputate piese din colecţia lui Yves Saint Laurent. Cel care a achiziţionat opera e un colecţionar anonim, care a licitat prin telefon. Un tablou al lui Picasso, care era prezentat drept “cheia” licitaţiei, nu şi-a găsit nici un cumpărător, cea mai bună ofertă, de 21 milioane de euro, neatingând maximul cerut de vânzător.

A fost licitată prin telefon de un anonim

Pe de altă parte, un tablou pictat de Henri Matisse, “Les coucous, tapis bleu et rose, a fost vândut contra sumei de 32 milioane de euro, ceea ce reprezintă un record mondial pentru pictorul francez. Licitaţiile pentru cele 730 de piese adunate în peste 50 de ani de celebrul designer Yves Saint Laurent se încheie astăzi, la Paris.

 
 

Urmărește-ne pe Google News