Potrivit lui Kadîrov, „Ministerul rus al Apărării a alocat numărul necesar de posturi vacante în cadrul unităților speciale cecene”, iar informația a fost confirmată de comandantul trupelor Ahmat, Apti Alaudinov.

„În viitorul apropiat, toate problemele organizatorice vor fi rezolvate, iar luptătorii vor putea începe să desfășoare misiuni operaționale de luptă”, a anunțat Kadîrov, pe canalul său de Telegram.

Intrarea foștilor mercenari Wagner în Ahmat este „un pas important din punct de vedere strategic în consolidarea capacității de apărare a țării și creșterea eficacității unității noastre”.

Aleksandr Kuznețov revine pe front, după ce s-a recuperat în urma rănilor grave suferite în urma luptelor de la Soledar. „El a decis să se întoarcă în zona de luptă, deși abia și-a revenit”, a punctat Kadîrov.

Apti Alaudinov, conducătorul trupelor speciale cecene, a explicat că Ministerul rus al Apărării a aprobat formarea unui nou regiment, iar comandantul acestuia va fi „Ratibor”.

„Vom forma regimentul din personalul care anterior a servit direct sub comanda lui”, a spus Alaudinov, care a menționat că „batalioane separate formate din foști luptători Wagner operează deja ca parte a Ahhmat”, după decesul lui Evgheni Prigojin, fondatorul și finanțatorul companiei paramilitare, din vara trecută.

Potrivit Evacuation.Info, Aleksandrr Kuznetsov a absolvit Școala Superioară de Comandă a armelor combinate din Sankt Petersburg și a servit în unități de operațiuni speciale. A fost trimis rezervă cu grad de maior, după ce a răpit și jefuit un bărbat. În 2010, instanța l-a găsit vinovat și l-a trimis la închisoare, dar a fost eliberat condiționat trei ani mai târziu.

Ulterior, Kuznețov a devenit comandantul primului grup de asalt al PMC Wagner și a participat la operațiuni de luptă în Siria, Libia și Sudan. Apoi a fost rănit grav în timpul asaltului de la Tripoli (Liban). Mercenarul a fost evacuat în Rusia, unde a fost supus reabilitării în centrul medical Sogaz.

„Ratibor” are patru „Ordine de curaj“ și titlul de „Erou al Rusiei” printr-un decret prezidențial închis. Din 2021, el se află sub incidența sancțiunilor UE, alături de alți comandanți Wagner. Este acuzat de crime de război în Libia.

„Ratibor” este responsabil pentru extracția și transportul aurului din Sudan. În ultimii doi ani, compania a trimis în Rusia cel puțin 16 avioane cargo încărcate cu aur.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News