“Prezenţa virusului AH1N1  a fost confirmată la trei pacienţi din Vrancea. Este vorba de o femeie de 29 de ani din Boloteşti, o femeie de 37 de ani din Odobeşti şi un bărbat de 32 de ani din Focşani. Un caz a fost confirmat de zilele trecute, iar luni a venit confirmarea pentru alte două persoane. Toţi pacienţii sunt în acest moment la domiciliu, starea lor de sănătate fiind bună. Sunt în continuare sub tratament, fiind sub monitorizarea permanentă a medicilor de specialitate”,  a declarat Cătălin Graur, directorul DSP Vrancea, pentru ziaruldevrancea.ro.

Aproape 30 de cazuri de persoane care prezintă simptomele virusului AH1N1 au fost confirmate, până acum, în întreaga țară, dintre care 7 numai în București. În Constanța, de asemenea au fost confirmate, luni, două cazuri de persoane care prezintă gripa procină și care sunt ținute sub observație.

Gripa ”porcină” este doar o poreclă

  ”Nu există gripă porcină, ci virusul sezonier gripal AH1N1! Gripa porcină este doar o porecla pusă de media. Dacă vorbim de virusul gripal AH1N1, acesta se manifestă ca orice altă gripă şi trebuie tratat ca atare. El este în circulaţie încă din anul 2009 şi de atunci tot dă îmbolnăviri”, a declarat pentru Libertatea prof. Adrian Streinu Cercel, managerul Institututului Matei Balş.

CITEȘTE ȘI

 
 

Urmărește-ne pe Google News