Iata 3 chestiuni foarte importante pe care ar trebui sa le stii inainte de casatorie.

  1. Casatoria nu inseamna neaparat „si au trait fericiti pana la adanci batraneti”

Trebuie sa o recunoastem, cu totii ne mai enervam pe partenerii de viata. Au si ei nevoile lor, iar uneori aceste nevoi se suprapun cu ale noastre. Moment in care avem tendinta, umana de altfel, de a deveni incapatanati si egoisti si astfel, sa ignoram partenerii. Scopul casatoriei nu ar trebui sa fie fericirea, in sine. Desi fericirea este unul dintre rezultatele unei casnicii reusite (la care toata lumea viseaza), casatoria nu ar trebui sa aiba ca obiectiv fericirea, ci implinirea cuplului, dar si a fiecarui partener din cuplu. Intr-o casnicie, discutiile care mai apar n-ar trebui sa fie vazute ca motive de nefericire, ci ca mijloace de evolutie personala, experiente care ne fac pe fiecare dintre noi sa crestem. Aduse la suprafata, micile hibe din cuplu pot contribui la intarirea relatiei, mai ales daca frictiunile nu sunt luate personal, iar ambii parteneri sunt deschisi la rezolvarea lor.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro

Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
FANATIK.RO
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO

Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Elle.ro

Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro

Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Observatornews.ro
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI