1. Cumpără un detector de gaz
Detectorul de gaze este un dispozitiv cu rolul de a proteja casa şi locuitorii ei de o eventuală explozie sau intoxicaţie provocată de scurgeri insesizabile de gaz. Acest echipament de protecţie al instalaţiilor de gaze poate detecta un nivel al acestora ce pune în pericol locuinţa sau provoacă daune ireversibile organismului. În consecinţă, opreşte alimentarea cu gaze şi anunţă anomalia printr-un semnal sonor. Poţi achizitiona un detector de gaze dintr-un magazin specializat.
Modul de operare al acestui dispozitiv constă în ataşarea unei electrovalve pe conducta de alimentare cu gaz, astfel încât, în momentul detectării unui nivel periculos, se trimite un impuls electric care opreşte alimentarea. Există multiple tipuri de detectoare, proiectate pentru a identifica surplusul de gaz metan, dioxid de carbon sau chiar şi pentru uz industrial. Se estimează că în 5 ani, inteligenţa artificială va contribui la detectarea şi soluţionarea automată a scurgerilor de gaze insesizabile iar noile tehnologii vor fi folosite în special în fabrici, depozite şi lângă puţuri de extracţie a gazelor. Afla mai multe detalii despre detectoarele de gaz, pe Quickshop.ro.
2. Prinde de perete mobilierul de mari dimensiuni
Cutremurele sunt un subiect de interes, cu atât mai mult cu cât evenimentele recente din Mexic şi frecvenţa cutremurelor din România din ultimii ani au alertat societatea.
În afara măsurilor de adăpostire şi a trusei de prim-ajutor, precum şi a obiectelor celor mai importante de care trebuie să dispui în astfel de momente, e important să preîntâmpini accidentele provocate de mobilă.
Ikea include în instrucţiunile fiecărei piese de mobilier de mari dimensiuni recomandarea să fie ataşată de perete, dacă este posibil. Însă, indiferent de provenienţa dulapurilor sau a altor piese similare, există kituri ce se pot achiziţiona separat şi au funcţia de a prinde în perete mobila de mari dimensiuni.
Pentru a evita prăbuşirea dulapului în caz de instabilitate, cumpără din magazinele de bricolaj un sistem de prindere şi fixare a mobilei de perete. Acest lucru poate salva şi viaţa unui copil care a decis să escaladeze mobila, din curiozitate
3. Evită amplasarea prizelor în baie
Apa este un transmiţător al curentului electric iar amplasarea prizelor în baie adaugă un risc în plus. Priza este un mediu deschis, ce poate fi influenţat cu uşurinţă de umezeală, dacă nu există protecţie specială antiumiditate. În plus, nu este recomandat ca pe acelaşi perete al băii să existe şi ţevile de alimentare cu apă rece şi caldă, dar şi sistemul electric ce duce la priză. În cazul în care o ţeavă se deteriorează şi se sparge, există riscul ca apa să ajungă la firele electrice, dacă sunt pe acelaşi perete. Dacă acest lucru nu este posibil, atunci ţevile cu apă trebuie localizate în partea inferioară a peretelui, la o distanţă de minimum 60 cm de firele electrice.
Dacă priza se afla în toaletă încă de când te-ai mutat, atunci asigură-te că există un mod facil de a verifica periodic starea ţevilor de apă, dar şi că priza beneficiază de protecţie specială pentru umiditate, protecţii diferenţiale pentru prize, circuite şi întrerupătoare, dar şi un transformator de separaţie.
O ultimă recomandare este să foloseşti doar aparate electrice de bună calitate, în stare de funcţionare optimă, care să nu aducă un risc în plus prizei aflate în toaletă. Alege-ţi cu grijă uscătorul de păr sau aparatul electric de ras.