La această ultimă categorie ne referim când spunem că unele analize sunt trecute cu vederea, cu toate că oferă informații extrem de valoroase despre organismul nostru, pe care alte teste nu le pot scoate la iveală la fel de ușor.

 

Testele genetice care îți arată cum funcționează corpul

 Testele genetice folosite în scopuri medicale – pentru a depista boli cu incidență rară, sau riscul de a dezvolta alte afecțiuni precum cancerul de sân, glaucomul și degenerescența maculară – nu sunt tocmai o noutate, nici în alte țări, dar nici în România.

Cu toate acestea, există și un tip de teste ADN (testarea genetică reprezintă testarea ADN-ului) care nu au fost disponibile până acum în țara noastră și care sunt utile și necesare oricărei persoane adulte care își dorește să înțeleagă mai bine modul de funcționare a propriului organism. Ce înseamnă acest lucru, mai exact? Pentru prima dată, vei avea ocazia să afli informații pe care analizele medicale obișnuite nu le vizează, precum: moștenirea genetică pe care ai primit-o din familie; potențialul de a dezvolta diferite afecțiuni, chiar dacă nu există semne de boală; ce tip de alimentație sau de activitate sportivă este în armonie cu corpul tău; cum îți poți controla mai ușor greutatea și ce stil de viață ți se potrivește.

De asemenea, alături de toate aceste informații care pot explica, de pildă, de ce revin anumite probleme pe care le credeai rezolvate, un set complet de analize genetice le permite medicilor și consilierilor în well-being să îți recomande un tratament personalizat, în funcție de nevoile specifice ale organismului tău.

 

Testele pentru alergii pot avea rezultate nebănuite

 Le poți amâna la nesfârșit, pentru că nu știi să suferi de vreo alergie, însă dacă te prezinți la cabinetul unui medic alergolog, ai putea avea surprize.

Cel puțin, asta arată statisticile europene, care spun că urticariile au o prevalență de aproximativ 30%, în timp ce în cazul rinitei alergice, cifra este de peste 20%. Dincolo de cifre însă, putem vorbi și despre atopie – așa cum este numită, în termeni medicali, predispoziția de a dezvolta alergii, despre care multe persoane nu au cunoștință. Desigur, prezența atopiei nu e o condiție obligatorie pentru apariția alergiei, dar constituie un factor de risc. Poți fi alergic la polen, praf, fire de păr lăsate în urmă de animalele de companie, mucegai, venin de albine, diferite alimente sau medicamente.

Ce teste pentru alergii sunt disponibile în țara noastră? Există două tipuri – teste cutanate sau sanguine – medicul fiind cel care decide care este cea mai bună opțiune.

 

De ce ar trebui să afli ce tip de ten ai

 Testarea tenului, practicată în centrele și clinicile de înfrumusețare, dar și în cabinetele medicilor dermatologi, îți oferă informații care te ajută să rezolvi diferite probleme la nivelul pielii. Dacă tenul tău este normal, uscat sau mixt, este un detaliu pe care cel mai probabil îl cunoști foarte bine, însă, sub îndrumarea specialiștilor, poți afla și care sunt nevoile tale specifice, ce fel de tratamente sunt recomandate și care sunt cele care pot avea efecte adverse.

Dacă limba engleză nu îți este străină și nu mai ai răbdare până la următoarea vizită la cosmetică, poți realiza un test asemănător acasă, urmând indicațiile din acest video.

 

Sursa foto: Shutterstock

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News