- Buzatu a devenit parlamentar de la alegerile din 1992 și, de atunci, n-a mai ieșit de pe orbita puterii.
Cu aproape 500.000 de locuitori, județul Vaslui are 2,17% din populația țării, dar contribuie doar cu 0,9% la PIB.
Județul Vaslui are un PIB / locuitor la nivelul Albaniei, Georgiei și Belarus
Județul are cel mai mic PIB pe locuitor din România. În 2023, Vaslui va avea un PIB pe locuitor de 7.522 euro / locuitor, conform datelor Comisiei Naționale de Prognoză, citată de siteul local, Vaslui azi.
România are, în medie, un PIB de 16.500 euro / locuitor, depășind Ungaria, în timp ce județul gestionat la vârf de Consiliul Județean condus de Dumitru Buzatu are 7.522 euro / locuitor, cât Albania, Georgia sau Belarus.
Discrepanțele sunt istorice și sistemice, ele au existat și înainte de domnia lui Buzatu și s-au menținut și sub administrația sa.
”Puterea i-a luat, cu adevărat, mințile”
Dumitru Buzatu a fost prins in flagrant vineri seară de DNA, știre furnizată inițial de G4Media. Dumitru Buzatu a condus județul Vaslui, ocupând funcții politice și publice, vreme de 30 de ani. Funcția de președinte a Consiliului Județean Vaslui o ocupă din 2012, în alte două mandate anterioare fiind vicepreședinte.
”Nu ar fi ajuns în cătușe dacă puterea nu i-ar fi luat mințile. Puterea i-a luat, cu adevărat, mințile”, a declarat un apropiat al lui Dumitru Buzatu pentru Libertatea.
Buzatu a început ca profesor de marxism și leninism
Originar din judeţul Iaşi, Dumitru Buzatu, 68 de ani, a ajuns la Vaslui, după absolvirea Facultății de Istorie și Filosofie a Universității Alexandu Ioan Cuza din Iași. Și-a început cariera ca profesor de marxism şi leninism în liceele vasluiene.
După căderea comunismului, în 1990 a intrat în politică, la FSN și apoi la PDSR. La primele alegeri democratice din România, în 1992, Buzatu a câștigat primul său mandat de deputat. Au urmat alte două.
În 2004, Dumitru Buzatu renunță la activitatea parlamentară, întorcându-se la Vaslui. În timp ce el ocupă postul de vicepeședinte la Consiliul Județean Vaslui, soția lui de la acea vreme, Gabriela Crețu este aleasă deputat.
Soția și fiul, ambii în politică
De atunci, cei doi sunt nelipsiți de pe listele de candidați, la alegerile locale și parlamentare. În timp ce Gabriela Crețu este aleasă senator, trei mandate la rând, Dumitru Buzatu își consolidează poziția de lider la Consiliul Județean Vaslui.
Cei doi soți divoțează discret, fără declarații, confimarea apărând doar în declarațiile de avere, în urmă cu doi ani. Fiul lor, Tudor Buzatu i-a urmat în politică.
În 2018, Tudor a fost numit secretar de stat în aparatul de lucru al Anei Birchall, vicepremier responsabil de parteneriatele strategice la acea vreme. Din 2022, Tudor Buzatu este secretar de stat în Secretariatul de Stat al Guvernului.
Niciodată probleme cu legea, până acum
Supranumit, ”baronul celui mai sărac județ din România”, Dumitru Buzatu a reușit să își consolideze influența și puterea, înconjurându-se de oameni ”care i-au alimentat beția de putere”, spun cei care l-au cunoscut îndeaproape.
Deși, pe plan local, este de notorietate că nimic nu mișcă fără decizia sa, că toate toate investițiile publice sunt câștigate de ”firme de casă” sau că în instituțiile publice sunt numiți în funcții doar apropiații săi, că angajările în instituțiile publice sunt dictate de către el, Dumitru Buzatu nu a avut niciodată probleme cu legea.
Consiliului Județean Vaslui a mai fost vizat de pecheziții ale DNA în 2015, însă nimeni din instituție nu a fost inculpat atunci.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
gigiladrea • 24.09.2023, 23:04
judetul vaslui e sarac dinaintea lui buzatu iar de saracia lui ca si a restului tarii sunt vinovate in primul rand toate guvernele si parlamentele din ultimii 33 de ani si abia apoi la mare distanta buzatu si alti alesi locali; intrebarea este de ce a fost prins atat de tarziu ptr ca sigur fura de multi ani si de ce nu sunt prinsi mai des si altii ptr a tara e mare si ptr ca sigur mai sunt si alti alesi care fac exact acelasi lucru ca el de foarte multi ani ?
parpalache • 24.09.2023, 15:25
Papagalii de serviciu sunt de toata jena!Belarus are un PIB pe cap de locuitor mai mare ca România!Poate ca au vrut sa zica Ucraina care- inca inainte de„operațiunea soeciala”a lui Putin- ajunsese pe ultimul loc in Europa la acest indicator!